Scut umanitar pentru Spitalul Bârlad, desemnat unitate COVID-19. „Am ales să fim medici pentru a ajuta pacienţii, dar nu o putem face cu mâinile goale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad a fost desemnat unitate suport pentru pacienţii COVID-19, în ciuda faptului că unitatea medicală este lipsită de dotari, având la dispoziţie doar 7 ventilatoare şi 13 monitoare pentru funcţii vitale.

Decizia transformării spitalului din Bârlad în unitate suport pentru pacienţi COVID-19 a stârnit un val de nemulţumiri pe plan local, fiind înaintate autorităţilor memorii prin care se solicita revenirea asupra acestei decizii. Motivul: unitatea medicală este deficitară la capitolul dotări, iar stocul de materiale de protecţie este complet deficitar. 

Nu s-a revenit asupra deciziei, astfel că s-a dispus externarea tuturor pacienţilor internaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă ”Elena Beldiman” Bârlad, respectiv transferarea celor a căror stare de sănătate nu permitea externarea în alte unităţi medicale din judeţ. De altfel, odată cu intrarea în vigoare a acestei decizii, toţi bolnavii din Bârlad şi comunele arondate care au nevoie de servicii medicale de urgenţă sunt dirijaţi către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Puse în faţa faptului împlinit, cadrele medicale de la Bârlad au început organizarea unul plan local de acţiune, stabilind circuite epidemiologice şi împărţind puţinele materiale de protecţie aflate în stocul spitalului.

Cortul pentru triajul epidemiologic amplasat în curtea spitalului înainte ca acesta să fie desemnată unitate sport COVID-19

Cu 7 şapte venitilatoare şi 13 monitoare pentru funcţiile vitale. Astfel, a intrat în războiul cu noul coronavirus spitalul din Bârlad. Conducerea unităţii medicale a lansat un apel umanitar zilele trecute, subliniind că personalul medical este decis să ducă această luptă dar are nevoie de ajutor.

”Ne-am organizat pe plan local: spaţii, circuite epidemiologice, am împărţit materialele de protecţie pentru secţiile de risc. Sunt însă insuficiente. Suntem îngrijoraţi, noi dacă vom pica, vom pica precum într-un joc de domino. Spiritual, sperăm să facem faţă situaţiei. Am ales să fim medici pentru a ajuta pacienţii, dar nu o putem face cu mâinile goale”, a precizat medicul Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad.

Apelul umanitar lansat de conducerea unităţii medicale a stârnit un val uriaş de empatie şi solidaritate. Persoane fizice, agenţi economici din zonă, precum şi Episcopia Huşilor au donat în ultimele zile peste 250.000 de lei, precum şi echipamente şi materiale de protecţie. 

O mobilizare impresionantă o fost organizată de Oana D. Botezatu de la Asociaţia „ZI de BINE”, alături de Melania Medeleanu. Cu îndemnul „Scut pentru Bârlad”, Oana D. Botezatu, originară din Bârlad, a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pe Facebook, care până astăzi a adunat 67.653 lei.

„Nu ştiu cum arată 60.000 de lei laolaltă, nici cash, nici pe card. Nu am câştigat atâţia bani nici din presă, nici din blog, nici din lumânări parfumate (încă). Aproape că nici nu ştiu cum se scrie corect suma asta. Dar asta e suma la care am reuşit să ajung (ba chiar să o şi depăşesc) azi, făcând #scutpentruBarlad, scut pentru spitalul din Bârlad. Iniţial, mi-am dorit 25.000 de lei. Şi s-au adunat rapid, în doar câteva ore. Am plâns. Am crescut suma apoi, treptat, la 35.000, 45.000, 60.000 de lei. Azi am modificat şi am pus 80.000. "E prea mult, dacă nu-i strâng?", I-am zis lui Eugen, omul care ştie mai bine decât mine de ce sunt în stare. "Dar dacă îi strângi?", mi-a răspuns. Aşa că acum încerc să ajung la 80.000 de lei în cadrul strângerii de fonduri pe care am făcut-o, în numele meu, pentru Spitalul Elena Beldiman din Bârlad, prin Asociatia ZI de BINE. Am vorbit azi cu Melania Medeleanu şi cu Luciana Zaharia, de la ZI de BINE, şi am decis să facem mai mult. Fiindcă pot şi putem. De banii aceştia, adunaţi puţin cu puţin de la voi, vom încerca să luăm aparatură medicală atât de necesară la Bârlad. Vă ţin la curent, desigur, cu ce luăm, când o primim şi când o ducem”, a transmis Oana pe pagina sa de Facebook

Zilele trecute, Asociaţia „ZI de BINE” a livrat spitalului din Bârlad primul transport cu echipamente şi materiale de protecţie.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG