Sculptorul etnic maghiar care-i învaţă pe moldoveni arta tradiţională românească: „Sunt roman până în măduva oaselor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Csukat (dreapta) şi ucenicul său FOTO Arhivă personală

Ştefan Csukat (57 ani) este pe jumătate ungur, dar este mai român decât românii. Nelipsit de la târgurile de artă tradiţională, unde încântă publicul cu sculpturile sale în lemn, meşterul popular transmite arta populară românească copiilor din partea de sud a Moldovei

Ştefan Csukat (57 ani) s-a stabilit în Huşi (judeţul Vaslui) în urmă cu patru ani şi de atunci îi învaţă pe copii arta sculpturii în lemn, pregătind-i pentru admitere la liceele de profil sau la facultăţile de arte. Totul e gratuit şi artistul e nemulţumit că nu are atât de mulţi ucenici pe cât ar putea să înveţe. Cursurile sunt gratuite.

Artistul este pe jumătate ungur, dar se consideră român şi, mai cu seamă, moldovean. S-a născut la Baia Mare, a trăit în primii ani la Satu Mare, apoi familia s-a mutat în Bucovina unde a şi trăit cea mai mare parte din viaţă. Acolo a pus bazele celor mai importante proiecte ale sale care l-au şi făcut cunoscut în industria de profil, iar acum, când mulţi s-ar gândi să se retragă la pensie, îşi pune toată energia pentru a transmite mai departe meşteşugul său.

“Sunt român până în măduva oaselor. Poporul roman s-a născut prin artă, tradiţie şi cultură şi asta vreau să transmit mai departe. Port tricolorul chiar şi atunci când stau în curte, niciodată nu ies din casă fără el. Mă doare sufletul pentru oraşul meu. Deşi trăiesc la Huşi de numai patru ani, simt că aparţin acestor locuri. Am demonstrate că din punct de vedere cultural, architectural şi cultural, Bucovina aremulte în comuna cu zona Vaslui. Aici sunt trei situri dacice, e o zonă cu o istorie foarte bogată”, a spus, pentru “Adevărul”, Ştefan Csukat.

Meşterul popular îşi doreşte înfiinţarea unei şcoli populare de artă în oraşul dintre vii şi mizează pe sprijinul autorităţilor care îi promit în fiecare an că îi vor întinde o mână. Până atunci, face sculptură cu copiii din Pogăneşti - Stănileşti şi a reuşit din 35 de elevi atent selecţionaţi să scoată cinci vârfuri. Face selecţii la sânge şi îi primeşte numai pe copiii care au drag pentru această artă. La început de an ia în clasa lui 35 de copii, după câteva săptămâni rămâne cu jumătate şi toto aşa strange cercul până rămân cinci-opt vârfuri, din care ştie că cel puţin doi-trei vor fi foarte buni sculptori în lemn iar unul, poate chiar doi, vor excela în acest domeniu.

“Pentru mine, lemnul nu mai are secrete după 43 de ani de sculptură şi vreau să transmit mai departe ceea ce am învăţat în decursul vieţii. De la icoane tradiţionale, la sculptură şi mobilier rustic, blidare, cufere, polonice, am făcut orice. Chiar şi patina timpului o realizez ca strmoşii noştri cu gaz lampant şi untură porc sau mai nou, din lipsă de gaz, cu motorină, smoală şi ulei”, a explicat meşterul.

Cum a început totul

Sculptorul în lemn Ştefan Csukat a fost fascinate de arta popular de mic copil. După ce ieşea de la ore se ducea în Magazinul general Bucovina unde era un etaj întreg dedicate articolelor artizanale. Acolo petrecea ore în şir admirând obiectele. Primele încercări au fost nişte machete de case făcute din scobitori. Părinţii l-au dat la cursuri de karting, ore predate la Palatul Copiilor care începeau cu mecanica, cu reparatul maşinuţelor de cursă. Atunci a decis că e o muncă prea murdară pentru el. După ce părinţii lui s-au mutat din Fălticeni la Suceava s-a înscris la cursuri de fotografie. Era prin clasa a VI-a. Nu l-a atras în mod deosebit, dar în momentul în care a văzut în camera obscură cum o foaie albă se colorează a ştiut că fotografia va face parte din viaţa lui. În cursul vieţii a colecţionat zeci de aparate de fotografiat, nu doar a făcut fotografie, aparate pe care vrea să pe expună la un moment dat.

Ştefan Csukat a realizat prima televiziune online în Bucovina, a realizat un ghid al minorităţilor din Bucovina dar şi primul ghid turistic al Bucovinei.  La Huşi face demersuri pentru a înfiinţa prima şcoală populară de artă. În paralele cu participările la târguri şi lucrul în atelierul personal oferă cursuri gratuite la Casa de Cultură Huşi copiilor care vor să desluşească tainele sculpturii în lemn. Este pe punctul de a inaugura la Huşi Galeria de arte”Alexandru Giugaru”.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor