Scandal la spitalul din Vaslui. Conducerea unităţii a fost nevoită să intervină în cazul unei mame care nu primea medicamente pentru copilul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din localitatea vasluiană Racova, comuna Gârceni, mama unui băieţel de un an şi patru luni, a trecut printr-o umilinţă cruntă, zilele trecute, când a ajuns împreună cu puiul ei pe patul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Necazul Silviei coman a început săptămâna trecută, în seara zilei de joi, când, disperată din cauza stării de sănătate a copilului, a sunat la 112 şi a cerut ajutorul unui echipaj medical de la Ambulanţă. Mama şi copilul au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), cel mic fiind diagnosticat cu „insuficienţă respiratorie“.

Ca şi cum nu era de ajuns durerea prin care trecea, femeia a mai primit o palmă de la medici, crae au anunţat-o că trebuie să îşi cumpere singură tratamentul pentru băiatul ei ca acesta din urmă să se facă sănătos. Vestea a căzut ca un trăsnet, mai ales că pacienta era una extrem de săracă. „Mi s-a spus să merg la farmacie ca să cumpăr un spray Ventolin şi amoxicilină. În primul rând, eu nu cunosc oraşul şi, apoi, nu m-a întrebat nimeni dacă am vreun ban. Mai aveam doar 10 lei, bani pe care i-am păstrat pentru autobuz la întoarcere”, s-a plâns Silvia Coman, mama băieţelului.

Conducerea Spitalului a luat foc

Silvia Coman susţine că umilinţa prin care a trecut, probabil din cauza sărăciei, a continuat şi spune că asistentele medicale au tratat-o fără respect, răzbunându-se pe copilul ei. „Mi-au spus că voi sta în spital până la Bobotează, dacă nu cumpăr acele medicamente. Nu mai veneau la copil să îl vadă decât atunci când era ora de vizită, în rest nici nu se uitau la noi, de parcă nu eram pacienţi“, a mai spus femeia. 

La aflarea acestui caz, conducerea unităţii spitaliceşti a sărit ca arsă, mai ales că, tot săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui raportase către Ministerul Sănătăţii că Spăitalul judeţean de Urgenţă are stocurile farmaciei pline pe acest final de an. „Într-adevăr, Ventolinul nu este decât pentru urgenţe, dar am transferat patru flacoane din stocul de urgenţă pentru Pediatrie. În legătură cu alte medicamente care nu erau în stoc, chiar vineri seară au sosit primii furnizori şi am făcut aprovizionare. Eu sper să nu se mai ajungă la astfel de momente, dar, dacă se va mai întâmpla, pacienţii sunt rugaţi să vină cu bonul fiscal pentru decontare”, ne-a declarat Ana Rinder, managerul spitalului vasluian. 

Un control al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a arătat că doar Spitalul Municipal de Urgenţă din Bârlad are probleme cu medicamente şi echopamentele sanitare pe acest final de an, unitatea neputând asigura decât urgenţele. Controalele desfăşurate de inspectorii DSP Vaslui au avut loc ca urmare a unei adrese transmise în teritoriu de Ministerul Sănătăţii, prin care autorităţile sanitare au avut ca sarcină să evalueze capacitatea spitalelor pentru asigurarea necesarului de medicamente şi materiale sanitare în perioada 24 decembrie 2013 - 6 ianuarie 2014. Spitalul din Bârlad este singurul din cele patru existente în judeţul Vaslui care a fost găsit cu probleme din acest punct de vedere de către inspectorii sanitari. 

Citeşte şi:

Conspiraţie sau neştiinţă? Niciun spital din Vaslui nu a făcut decontări de medicamente către pacienţii internaţi