Sătenii din Solești, învățați să se ferească de hoți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul anului, în localitatea vasluiană Solești au avut loc mai multe furturi din locuințe.

Polițișttii vasluieni au participat ieri la şedinţa Grupului de Acţiune Comunitară din comuna Soleşti, unde au dezbătut situaţia infracţională de pe raza comunei şi au stabilit împreună cu aleșii locali şi viceprimarul Nelu Gicu Moldoveanu măsuri concrete de prevenire a criminalităţii. De asemenea, poliţiştii au mai avut întâlniri cu cetăţenii din localitate, ocazie cu care au fost distribuite materiale cu caracter preventiv pentru ca aceştia să se informeze cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru protecţia locuinţei.

„Deşi uneori, prejudiciul suportat de cetăţenii care sunt victimele acestor infracţiuni nu este mare, acestora li se induce o stare de nesiguranţă din cauza faptului că persoane necunoscute le-au pătruns în locuinţă şi le-au răvăşit casa. Indiferent de cât de mică este suma de bani, sau cât de puţine sunt bunurile furate, proprietarul tot va fi afectat de acest eveniment, iar faptul că prejudiciul este recuperat nu compensează faptul că a fost victima unei infracţiuni", a spus Ioan Macovei, șeful Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Vaslui.

Mai multe pentru tine:
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
„Salvatorii” controversați care au sucit mințile românilor. Cum au ajuns să fie venerați de milioane de oameni
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Defectele care i-au condamnat pe români la sărăcie. Cum au frânat dezvoltarea țării ignoranța, corupția și superstițiile
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră