Şase infractori din Bârlad trimişi după gratii. Indivizii se sustrăgeau executării pedepsei pentru înşelăciuni, beţie în trafic ori vătămare corporală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul activităţilor desfăşurate în ultimele zile de poliţiştii de investigaţii criminale şi ordine publică, au fost puse în aplicare şase mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Persoanele în cauză au fost conduse la penitenciar, în vederea executării pedepselor dispuse de către instanţele judecătoreşti

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad au pus în executare mandatele emise de Tribunalul Vaslui pe numele a patru persoane domiciliate în municipiul Bârlad care au săvârşit infracţiuni de înşelăciune: A. Nicolae, de 52 ani, condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare; G. Gabriel, de 49 ani, condamnat la 6 ani şi 8 luni închisoare; L. Gheorghe, de 30 ani, condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare; T.Costică, de 48 ani, condamnat la 2 ani şi 2 luni închisoare.

În fapt, aceste persoane au comis, în perioada 2007-2008, acte de inducere în eroare sau de înlesnire a unor astfel de fapte la încheierea sau derularea unor contracte de furnizare de mărfuri. Contractele au fost onorate prin emiterea unor file C.E.C. fără acoperirea necesară decontării, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste.

T. Florin, de 47 ani, din municipiul Bârlad a fost condus la penitenciar în vederea executării pedepsei de 2 ani şi 5 luni închisoare. Poliţiştii de investigaţii criminale au pus în aplicare mandatul emis pe numele bărbatului de Judecătoria Bârlad întrucât la începutul anului 2013 a condus un autoturism pe raza municipiului Bârlad, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 3 Bârlad l-au identificat pe F.Enache, în vârstă de 58 ani, din comuna Coroieşti pe numele căruia Judecătoria Bârlad a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală şi loviri sau alte violenţe. În fapt, acesta a lovit trei persoane, iar una dintre acestea a avut nevoie de 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. 

"Cele şase persoane au fost conduse la penitenciar, în vederea executării pedepselor dispuse de către instanţele judecătoreşti", a precizat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani