Şapte talismane şi amulete celebre. Ce este „ochiul răului“, simbolul păgân pus pavăză împotriva forţelor malefice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent de religia şi cultura în care trăiesc, oamenii se simt atraşi, fascinaţi şi chiar cred cu tărie că anumite lucruri le poartă noroc.

În timp ce unii se leagă de o haină, o mică bijuterie de familie sau o jucărie din copilărie, alţii îşi creează propriile superstiţii şi credinţe despre talismane norocoase.

Fie că e vorba despe un bănuţ găsit pe stradă despre care se spune că aduce spor dacă îl păstrezi, despre puful de păpădie care aduce noroc sau de buburuza care îţi indică punctul cardinal din care îţi vei găsi sortitul, fiecare e tentat să se lege de un amănunt ori de o întâmplare pentru a crea o stare pozitivă. În lumea modernă, anumite talismane indică aparteneţa religioasă, convingerile sau experienţele trăite.

Şapte talismane norocoase:

1.    Crucea creştină. Este probabil cel mai întâlnit “talisman” şi poate fi frecvent văzută atârnând la gât de un lănţişor, ca accesoriu la un portofel ori la o brăţară, atârnată la oglinda retrovizoare a unei maşini. Este simbolul care asigură protecţia divină. Credinciosul care o poartă e păzit de rele, farmece şi blesteme. Micul simbol reprezintă legătura cu Dumnezeu şi are rolul de a reaminti că cineva, acolo sus, veghează şi te apără.

2.    Crucea celtică (foto dreapta). Denumirea vine din grecesul Keltoi, denumire dată de Herodot. Mai este cunoscută şi sub numele de Crucea lui Odin, simbol al celţilor din vechea Scoţie şi Irlanda şi reprezintă cele patru puncte cardinale. Se spune că purtătorul devine un protejat al naturii şi talismanul îi aduce purtătorului stabilitate. Fără a cunoaşte adevăratul simbol al crucii celtice, cel mai proabil, în zilele noastre este folosită şi ca simbol al mişcării neonaziste de extremă dreapta.

3.    Crucea egipteană (Ankh). Aceasta este asociată unei hieroglife egiptene vechi care reprezintă însăşi viaţa şi faraonii primeau o astfel de amuletă la naştere. Simbolul se regăsea şi pe sarcofagul faraonilor, iar această cruce cu mâner, cum i se mai spune, era aşezată pe pieptul regelui la înmormântare. Practic, este simbolul vieţii eterne, al vieţii în moarte. Purtătorul talismanului se bucură de protecţia divină a Soarelui şi va fi binecuvântat cu viaţă lungă şi noroc.

4.    Ochiul lui Horus. Este probabil cel mai răspândit simbol egiptean şi se crede că această amuletă are o putere ce depăşeşte frontiera timpului şi spaţiului. Practic, este simbolul care asigură o legătură specială între terestru şi cosmic, iluminarea spirituală. Acesta atrage înţelepciunea, luciditatea minţii şi grăbeşte vindecarea. Horus sau zeul Ra cum i se mai spunea era reprezentat printr-un cap de şoim cu un ochi alb şi unul negru reprezentând soarele şi luna.

5.    Ochiul răului. Ochiul a fost considerat din toate timpurile un simbol puternic care avea menirea de a proteja împotriva forţelor malefice. Este un simbol păgân de care sunt atraşi din ce în ce mai mulţi oameni, unii neavând habar ce simbolizează. Ochiul răului este foarte popular în Turcia dar şi în Grecia, talisman purtat pentru a feri de deochi şi farmece. În Turcia este cunoscut sub numele “Nazar Boncuk” şi poate fi văzut atârnat deasupra uşilor, aplicat pe îmbrăcămintea bebeluşilor, purtat la gât sau agăţat pe luneta maşinilor.

6.    Banul de argint. La fel care orice bănuţ găsit în drum, banul de argint este considerat aducător de prosperitate. Argintul este un metal asociat cu puritatea şi dacă are forma unui bănuţ se consideră a fi benefeic pentru sănătate.

7.    Cristale norocoase. Se spune că purtând cristalul care ţi se potriveşte, atragi o energie benefică în viaţă. Alese în funcţie de zodie şi de ascendent, cristalele se enumeră printre amuletele preferate. Mineralele din care sunt alcătuite acestea ar fi cele care crează o energie aparte, importantă fiind şi culoarea pietrei pentru fiecare zodie. În general, se referă la pietrele semipreţioase, purtătoarea unui diamante cu multe carate neputând fi considerată altfel decât norocoasă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026