Sancţiuni revoltătoare. Iată "toleranţa zero" promisă de ministrul Sănătăţii în cazul fetiţei de 4 ani, decedate la spitalul din Huşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de control a Ministerului Sănătăţii a finalizat verificarea respectării procedurilor medicale şi a condiţiilor igienico-sanitare, dar si modul în care a fost gestionat cazul fetiţei de 4 ani care a primit asistenţă medicală la compartimentul de pediatrie a Spitalului Municipal Husi. Spitalul, Serviciul de Ambulanţă şi mai mulţi medici au fost amendaţi. Singurul nesancţionat este managerul unităţii sanitare.

Echipa de control a Ministerului Sănătăţii a finalizat verificarea respectării procedurilor medicale şi a condiţiilor igienico-sanitare, dar si modul în care a fost gestionat cazul fetiţei de 4 ani care a primit asistenţă medicală la compartimentul de pediatrie a Spitalului Municipal Husi, conform legislaţiei.
Raportul de control a fost prezentat astăzi ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu care l-a aprobat. În ciuda nenumăratelor nereguli, managerul spitalului, doctorul Lucia Rotaru Ciupilan, a scăpat fără nicio sancţiune.

Din dispoziţia ministrului Sănătăţii, documentul urmează să fie transmis Colegiului Medicilor Vaslui pentru analiza cazului din punct de vedere profesional.
Raportul va fi direcţionat şi către Consiliul Local Huşi, Primăria Municipiului Huşi, Spitalul Muncipal Huşi, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. De menţionat că primarul municipiului Huşi, Ioan Ciupilan, este chiar fratele managerului spitalului. 
Comisia de control a constat că atât Serviciul Judeţean Ambulanţă Vaslui cât şi Spitalul Municipal Huşi au încălcat prevederile privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, în gestionarea cazului pacientei Bedregeanu Maria Alexandra, fetiţa de 4 ani, decedată în noaptea de 4 spre 5 octombrie la 40 de minute de la internare,

“Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui şi Spitalul Municipal Huşi au instituit o înţelegere tacită privind preluarea cazurilor de urgenţă pediatrică direct în Compartimentul de Pediatrie a spitalului cu excepţia politraumelor sau stopurilor cardiorespiratorii. Medicul pediatru, deşi a considerat cazul ca fiind de maximă urgenţă, nu a solicitat colaborarea în timp util cu nici un alt medic  aflat în gardă la momentul respectiv.  Nu s-au respectat protocoalele de diagnostic şi tratament, epiglotita nefiind cuprinsă în protocoalele de diagnostic din compartimentul de pediatrie ci în cele de pe C.P.U. Deşi în procedura de administrare intra-venoasă a antibioticului era recomandată testarea sensibilităţii la acesta, asistenta nu a luat în considerare acest aspect invocând faptul că testarea nu i-a fost indicată de către medicul pediatru.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. 


Concluziile anchetei arată că şi conducerea spitalului a acceptat disfuncţionalitatea din circuitul urgenţelor pediatrice, neimplicându-se  în rezolvarea conflictelor dintre medici şi nici în activitatea de implementare a prevederilor Ord 1706/2007.  Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al spitalului aprobat de comitetul director nu este actualizat, în structura funcţională a spitalului nefiind inclus şi Compartimentul de Primiri Urgenţe, respectiv atribuţiile medicului şef CPU şi a medicilor specialişti în medicina de urgenţă.  Fişele de post nu sunt actualizate în conformitate cu noua structură organizatorică a spitalului care include Compartimentul de Primiri Urgenţe. Astfel personalul medical continuă să aibă prin fişa postului atribuţii în gestionarea cazurilor de urgenţă specifice activităţilor medicale desfăşurate în camerele de gardă. 

Moartea fetiţei de 4 ani sancţionată doar cu amenzi

 „Problema, dincolo de şoc, este ca aceste situaţii să nu se mai întâmple. Se poate ajunge până la destituiri. Dacă se vor găsi vinovaţi, Ministerul Sănătăţii nu are niciun fel de toleranţă faţă de aceste situaţii”, anunţa ministrul Sănătăţii la scurt timp după mediatiyarea cazului de la Huşi. Cu toate acestea, toleranţa zero promisă de Nicolae Bănicioiu s-a rezumat doar la câteva amenzi. 

Astfel, s-a aplicat amendă contravenţională pentru Spitalul Municipal Huşi, în cuantum de 25.000 lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind procedura de preluare şi internare a cazurilor de urgenţă. S-a aplicat amendă contravenţională pentru dr. Bianu Paraschiv Floreta, medic pediatru- şef compartiment Pediatrie, în cuantum de 2.000 lei. Medicul Ababei Gabriela, medic şef CPU, a fost amendat cu 1.500 lei, pentruneinformarea în scris a conducerii spitalului de către medicul şef al UPU sau CPU privind imposibilitatea efectuării examinărilor minime obligatorii. S-au aplicat amenzi contravenţionale pentru responsabil bloc alimentar şi responsabil spălătorie, în cuantum de 500 lei, pentru fiecare responsabil pentru nerespectarea precauţiunilor universale şi a protocoalelor de lucru de către personalul medical şi auxiliar. Ministerul Sănătăţii a mai aplicat o amendă contravenţională  directorului medical Dr. Wassouf Emad, directorul medical al spitalului, pentru menţinerea în unităţile care desfăşoară activitate de producţie şi de comercializare a produselor alimentare, de alimentaţie publică şi colectivă, servicii şi producţie de apă potabilă, precum şi servicii de întreţinere corporală a personalului fără certificatul de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, conform reglementărilor legale în vigoare.”

Singurul care a scăpat fără nicio sancţiune este managerul spitalului, cel care avea atribuţii în coordonarea întregii activităţi a unităţii sanitare.

Mai puteţi citi:

Caz revoltător la Huşi: o fetiţă de 4 ani, diagnosticată cu laringită, a murit în urma unei injecţii cu ampicilină

Ministrul Sănătăţii despre cazul fetiţei moarte la spitalul din Huşi: ”Nu tolerăm astfel de situaţii!”

Nimeni nu se grăbeşte să afle cine se face vinovat de moartea fetiţei de la Huşi

Anchetă la Spitalul din Huşi, după ce o fetiţă de patru ani a murit la scurt timp de la administrarea unei perfuzii. Bănicioiu: „Se poate ajunge la demiteri!”

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”