S-a ales cu dosar penal pentru că a încercat să treacă graniţa cu muniţie de vânătoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul ţinea muniţia într-o geantă în portbagajul maşinii

Un bărbat în vârstă de 25 de ani, cu dublă cetăţenie româno-basarabeană, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de frontieră şi vameşii vasluieni au descoperit într-o geantă ascunsă în portbagajul maşinii sale 8 cartuşe de vânătoare de calibru 16 milimetri.

Descoperirea a avut loc în cursul zilei de ieri, atunci când bărbatul s-a prezentat în Vama Albiţa, pe sensul de intrare în ţară, la controlul specific de frontieră.

Echipa comună formată din vameşi şi poliţişti de frontieră a găsit în portbagajul maşinii în care bărbatul era pasager, 8 cartuşe de vânătoare, de diferite mărci, de calibru 16 milimetri, pe care acesta nu le-a declarat autorităţilor vamale.

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că muniţia a fost procurată în anul 2010 şi a uitat de existenţa ei, motiv pentru care nu a declarat-o la controlul pentru trecerea frontierei", a precizat Irina Mirică Gheucă, purtătorul de cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

Poliţiştii de frontieră au ridicat muniţia în vederea continuării cercetărilor şi i-au întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!