Refugiaţi ucraineni implicaţi într-un grav accident de circulaţie la Vaslui. A fost activat planul roşu de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Zece persoane au fost rănite joi într-un accident rutier care a avut loc pe raza localităţii Buhăieşti din judeţul Vaslui, pe DN 15 D. O maşină în care se afla o familie cu refugiaţi ucrainieni a pătruns pe contrasens şi a acroşat un microbuz în care se aflau opt persoane.

Autorităţile vasluiene au instituit plan roşu de intervenţie în urma producerii unui grav accident de circulaţie, în care au fost implicate două autovehicule. Într-unul dintre acestea se aflau trei refugiaţi ucraineni, iar în microbuzul acroşat călătoreau opt persoane.

O persoană a rămas încarcerată, iar pompierii au intervenit pentru scoaterea acesteia şi transportarea ei la spital.  Zece persoane au fost rănite în accident, iar patru au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Vaslui.

”Sunt cel puţin zece persoane rănite. În autoturismul înmatriculat în Ucraina se afla o familie-mama, tata şi un copil- doar femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale. Celelalte persoane rănite sunt din microbuz”, a declarat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui.    

Din primele verificări efectuate de poliţişti, vinovat de producerea accidentului este se pare şoferul ucrainean. Acesta venea dinspre Iaşi şi, probabil pe fondul oboselii, a intrat pe contrasens, lovind frontal microbuzul în care se aflau opt persoane. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Victimele circulau dinspre Vaslui spre Iaşi, unde urmau să fie preluate de un alt microbuz, pentru a ajunge în Anglia, la muncă, scrie Vremea Nouă. Unii dintre ocupanţii microbuzului au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi au refuzat să fie transportaţi la spital. Aceştia şi-au sunat rudele de la Bârlad pentru a veni să-i ia acasă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

UPDATE/Accident în lanţ cu cinci maşini, pe digul Galaţi-Brăila. Trei persoane sunt rănite

Accident feroviar grav. Un bărbat a murit după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații