Redeschiderea spitalulului din Negreşti, misiune imposibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Simona Polak, a anunţat că redeschiderea spitalului din Negreşti rămâne o prioritate, chiar dacă sunt necesare fonduri impresionante.

Aceasta a precizat că, deşi ar fi avut toate pârghiile să înceapă aceste demersuri până acum, acest lucru a fost împiedicat de litigiul aflat pe rolul instanţelor între Consiliul Local Negreşti şi SC Hospital Clinic Dr. Filip SRL, firma care a concesionat unitatea sanitară, după închiderea din 2011. Consiliul local a câştigat procesul, atât la instanţa de fond – Tribunalul Vaslui, cât şi în recurs, la Curtea de Apel Iaşi. Comunicarea definitivă a soluîiei prin care a fost anulat actul de cesionare a spitalului nu a fost însă transmisă până la această dată Primăriei Negreşti.

“Este drept că noi, liberalii, am promis în campania electorală că ne vom strădui să redeschidem acest spital. Este, de asemenea, drept că existau toate pârghiile la nivelul judetului, dar s-a omis un lucru: procesul de la Spitalul Negresti, care nu se terminase. Litigiul abia s-a încheiat, firma respectivă a pierdut si nu mai are nicio cale de atac”, a declarat Simona Polak. Potrivit acesteia , din primăvara anului 2011, când unitatea spitalicească a fost închisă, printr- un ordin al ministrului sănătăţii, clădirea, una relativ recent construită, a avut considerabil de suferit. Astfel, numai pentru reabilitarea clădirii suma necesara se ridică la un milion de euro. Suma, spune preşedintele CJAS ar reprezenta costurile pentru a readuce spitalul la nivelul anului 2011.

Citeşte şi: 

 Redeschiderea Spitalului din Negreşti, dezbătută în Camera Deputaţilor

Prefectul de Vaslui vrea să transforme Spitalul de la Negreşti în centru de zi

Instanţa le dă speranţe negreştenilor de a avea din nou spital în oraş. Primăria a câştigat  o primă bătălie cu societatea care a concesionat unitatea sanitară

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi