Profesor acuzat că agresa şi jignea elevii, adresându-le apelative de genul „dobitocule” şi „împuţitule”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Cadrul didactic a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare în care se aude cum un elev este lovit şi jignit de acesta.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi l-au trimis în judecată pe un profesor de geografie din localitate pentru purtare abuzivă. Un judecător de cameră preliminară va stabili legalitatea rechizitoriului şi a administrării probelor în acest caz.

 În urmă cu trei luni, cadrul didactic a fost înregistrat audio în timp ce lovea şi jignea un elev, folosind apelative de genul ”dobitocule” sau ”împuţitule”.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la situaţia prezentată, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, au precizat atunci reprezentanţii IPJ Vaslui.

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a efectuat verificări în cazul profesorului care predă la un liceu din municipiul Huşi.

„Am dispus întrunirea comisiei de disciplină care va analiza cazul profesorului şi va dispune măsurile legale, numai că situaţia este mai delicată, deoarece directorul liceului este în izolare, iar directorul adjunct are, de asemenea, o problemă medicală. Am ascultat şi eu înregistrarea şi pot spune că nu sunt de acord cu un astfel de comportament din partea unui cadru didactic. Este un profesor care nu a creat până acum probleme”, declara la acel moment inspectorul general şcolar Elena Mustaţă,

Conducerea ISJ Vaslui a precizat că profesorul nu a creat până acum probleme şi nu a mai fost implicat în incidente similare. În urma anchetei penale, poliţiştii au identificat doi elevi care ar fi fost victimele purtării abuzive a profesorului. Cadrul didactic s-a declarat nevinovat şi susţine că acuzaţiile îi pot afecta cariera profesională.

Dacă va fi găsit vinovat, profesorul riscă excluderea din învăţământ.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Învăţătoare condamnată pentru purtare abuzivă după ce a jignit doi elevi problemă. „Decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat! Uite, râde animalul!“

Elev lovit în cap şi tras de păr de un profesor. Motivul halucinant pentru care a fost luat la bătaie

Mai multe pentru tine:
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!