Primăria Vaslui va da despăgubiri mai mici proprietarilor fostei Cantine Sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea primăriei municipiului Vaslui a anunţat că suma pe care o are de dat proprietarilor care au revendicat imobilul naţionalizat în care odată a funcţionat Cantina de Ajutor Social este mai mică, decizia fiind dată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Administraţia vasluiană avea de achitat în contul proprietarilor 1 milion de lei, suma fiind decisă tot în urma unei instanţe judecătoreşti.Din lipsă de fonduri, Primăria Vaslui s-a trezit cu conturile blocate în luna septembrie, luându-se decizia, prin hotărâre de Consiliu Local, ca aceşti bani să fie plătiţi în trei tranşe egale.

Acum, decizia Curţii de Apel Târgu Mureş a redus despăgubirile cu 200.000 de lei, spre bucuria primarului Vasile Pavăl.

„Dacă dădeam toată suma de la început, trebuia să ne străduim acum să recuperăm banii. Sperăm să mai recuperăm o parte din bani, fiindcă avem pe rol un proces pentru îmbunătăţirile pe care le-am adus imobilului. Noi vom face plata ţinând cont de această ultimă decizie a justiţiei, prin care s-a diminuat suma pe care trebuie să o achităm. Am plătit o primă tranşă de bani, mai facem o plată în noiembrie, iar în decembrie vom da diferenţa”, a declarat Pavăl.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică