Primăria Bârlad scoate la vânzare o parcelă din curtea Spitalului „Beldiman“ donată, în trecut, de locuitorii oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii Bârladului au scos la licitaţie 600 de metri pătraţi situaţi în proximitatea Compartimentului de Primire Urgenţe al Spitalului „Elena Beldiman". Terenul scos la mezat de către municipalitate face obiectul mai multor acte de donaţie realizate, de-a lungul istoriei, de către locuitorii oraşului.

Trecerea din domeniul public în domeniul privat şi scoaterea la vânzare a unei parcele de teren din curtea spitalului bârlădean a fost votată de majoritatea consilierilor locali, într-o şedinţă ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

Doar trei edili, din cei 19 prezenţi, s-au împotrivit propunerii făcute de primarul Constantin Constantinescu. Unul dintre aceştia, Dumitru Boroş, susţine că iniţiativa edilului-şef al Bârladului nu este legală. „În proiectul respectiv se precizează că vânzarea acestui teren va fi una cu sarcini. Adică, va exista un caiet de sarcini pe care eventualii cumpărători vor trebui să-l respecte, lucru care nu există în legislaţia românească. Vânzarea unui bun imobil este un contract oneros, iar în momentul în care cumpărătorul oferă preţul cerut, nu i se pot impune condiţii de către vânzător ", a spus consilierul local Dumitru Boroş, avocat de meserie

Primăria vrea 60.000 de euro pentru acel spaţiu

Potrivit caietului de sarcini care însoţeşte scoaterea la licitaţie a terenului respectiv, cumpărătorul se obligă să amenajeze un spaţiu care să găzduiască un computer tomograf. „Nu cunosc detalii referitoare la tranzacţie, însă dacă s-ar amenaja un computer tomograf ar fi foarte bine pentru noi", ne-a spus Viorel Petcu, managerul spitalului bârlădean.

Unul dintre cumpărătorii vehiculaţi era Dan Dobrovolschi, om de afaceri bârlădean. Contactat de reporterii „Adevărul de Seară", acesta a precizat că, „în principiu" nu se gândeşte la cumpărarea acelui spaţiu. Dobrovolschi este administratorul firmei SC Media Class SRL, cea care se ocupă cu hrana pacienţilor de la Spitalul de Urgenţă din Bârlad.

 Pe de altă parte, întrebat cine va fi cumpărătorul celor 600 de metri pătraţi din curtea spitalului, primarul Constantin Constantinescu a evitat să dea un răspuns. „Nu pot să răspund la întrebarea asta", ne-a spus acesta.

Mai trebuie menţionat că preţul de vânzare cerut de Primăria Bârlad este de 100 de euro pe metru pătrat.  

SCHIŢA TERENULUI

Partea haşurată reprezintă terenul scos la vânzare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein