Povestea Pluguşorului, obiceiul străvechi care vesteşte Noul An - de la descântec la urări de sănătate şi belşug

Un obicei străvechi înrădăcinat în tradiţia românească este Pluguşorul- colinda agrară care vesteşte Anul Nou, transmisă din generaţie în generaţie până în zilele noastre.

Etnograful Dan Ravaru, consilier în cadrul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Vaslui explică care sunt originile unuia dintre cele mai frumoase obiceiuri ale românilor, practicat în Ajunul Anului Nou. 

"Pluguşorul a fost generat de vechile tradiţii agrare ale populaţiilor din zona noastră, contaminate cu urări de tip român. Totul se învirte în jurul plugului, considerat unealtă sacră, pentru că avea un rol de liant între pamânt şi cer. De aceea îl întâlnim în toate uraturile", precizează etnograful Dan Ravaru.

Potivit acestuia, în trecut, pluguşoarele aveau şi valoare de descântec. Gospodarul care primea uratori în casă era ferit de duhurile rele, iar pe unde nu treceau colindatorii, se întâmpla ceva rău. Şi tare bine îi mergea gospodarului în Noul An atunci când urătorii îi prevesteau "Câte paie pe casă/Atâţia galbeni pe masa/Câţi cărbuni în cuptor/Atâţia mândri gonitori". 

"Între modul în care sunt rostite plugusorul şi descântecul exista asemanari. Asta pentru ca, din toate creatiile folclorice în versuri, pluguşoarele sunt singurele care nu se cântă, ci se rostesc versurile. Deci, plugusorul era considerat şi un fel de magie albă, rostit la miezul noptii dintre ani, când se spune că se deschid cerurile”, a completat etnograful vasluian.

Pluguşorul este îndrăgit şi practicat cu aceiaşi dăruire de toate grupurile de vârstă. De la copii urători, care au variante simple, ”Plugul mic”, ce doar fac urări gazdelor, la formaţii numeroase de adulţi, care umblă cu ”Plugul Mare”, cu lăutari sau instumentişti, cu alte recuzite cum ar fi biciul, fluierul, buhaiul, tălangi, dobele (tobele), zurglăi etc. Textul pluguşoarelor nu se cântă ca la colinde ci se rosteşte. Pe vremuri, cetele de flacăi umblau cu “plugul mare”, având ca recuzită un plug adevarat, tras de doi sau patru boi, care trageau o brazdă în curtea gospodarului, pentru ca să aiba spor în noul an, recolte bogate, vite sănătoase,  sănătate şi prosperitate în casă.

Variantele tradiţionale ale pluguşorului, cuprind imnuri de celebrare a vieţii agricole, de celebrare a muncii. Urătorul prezintă succesiv în urătură toate verigile care alcatuiesc lanţul muncilor agricole: aratul, semănatul, culesul, treieratul, măcinatul şi coptul colacilor.

Dan Ravaru atrage atenţia afirmând că frumoasele creaţii pastrate cu grijă de sute de ani au fost astazi pervertite de un modernism greşit inteles. Asa au apărut tot felul de urături care nu au nici o valoare artistică. "Alături de alte lucruri frumoase, vor trece treptat în relicvariul etnografic, de unde vor fi rechemate doar atunci când oamenii vor avea nevoie de o urăetura pentru suflet", a concluzionat etnograful Dan Ravaru.