Poliţistul care comanda ITP-uri false pentru prieteni. Deşi a fost condamnat, are voie să lucreze în Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Rutiere Bârlad a fost condamnat  pentru instigare la fals intelectual după ce s-a stabilit că a obţinut ITP-uri pentru maşinile unor cunoscuţi fără ca autovehiculele să fi trecut pe la Registrul Auto Român.

Agentul Ionel Dumitraşcu, încadrat la Poliţia Rutieră Bârlad, a primit un an de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru instigare la fals intelectual. 

Poliţistul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii anticorupţie, în baza căruia va putea activa în continuare în cadrul IPJ Vaslui.

Tribunalul Vaslui a avizat acordul pe 16 decembrie, dar acesta poate fi atacat la instanţa superioară. “În baza art. 396 al.1,4 Cod pr.pen. rap la art. 83 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului Dumitraşcu Ionel, necunoscut cu antecedente penale, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 47 C.p. rap. la art. 321 C.p. cu aplic. art. 35 C.p. (2 acte materiale). În baza art. 83 C.p., amână aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, au stabilit judecătorii.

Este al doilea poliţist care este condamnat în dosarul ITP-urilor false, după Cătălin Marian Sandu, din cadrul Serviciului Rutier Vaslui- Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.

Angajatul unui service coordona reţeaua de falsificatori

Procurorii anticorupţie au monitorizat reţeaua de falsificare a ITP-urilor din iunie 2020 şi până în primăvara acestui an. S-a descoperit astfel că din gruparea infracţională făceau parte mai mulţi inspectori ai unor staţii ITP din Bârlad şi Bacău, care erau ajutaţi de funcţionari din cadrul Registrului Auto Român din Vaslui.

Cel care a organizat reţeaua de falsificatori de ITP-uri şi care o şi coordona este Ionuţ Verman, angajat al unui service din Bârlad, au stabilit anchetatorii. Acesta scotea ITP-uri pe bandă rulantă pentru autovehicule care nu trecuseră niciodată pe la service.

„Inculpatul Verman Ionuţ ar fi iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat împreună cu alte persoane, în scopul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual. În perioada iunie 2020 – aprilie 2021, inculpatul ar fi coordonat activitatea de efectuare nelegală a insecţiilor tegnice periodice în cadrul staţiei ITP din Bârlad la care lucra, în sensul că s-ar fi atestat, în mod nereal, realizarea inspecţiilor tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să se prezinte în staţie”, se menţionează în rechizitoriu.

Vorbea codificat ca să nu fie identificat

Unul dintre cei care îl sunau frecvent pe Verman pentru a-i cere să facă ITP-uri false a fost şi poliţistul Ionel Dumitraşcu. De fiecare dată când îşi telefona amicul, agentul vorbea codificat, dar a fost dat de gol în cele din urmă chiar de Verman, care a vorbit despre el cu alţi parteneri ai afacerii ilicite.

Poliţistul a intervenit prima dată la Verman pentru a-şi ajuta un amic care avea ITP-ul expirat, iar a doua oară l-a sunat în luna martie 2021, când agentul i-a cerut lui Verman eliberarea unui ITP pentru maşina unei femei din oraş.

Ionel Dumitraşcu va continua să lucreze în cadrul IPJ Vaslui pentru că acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu procurorii anticorupţie îi permite acest lucru.

„Având în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată, conduita inculpatului, dar şi nivelul de educaţie, vârsta acestuia, situaţia familială şi socială, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin stabilirea unei pedepse de un an închisoare, în cauză fiind întrunite condiţiile pentru dispunerea amânării aplicării pedepsei”, şi-au motivat decizia reprezentanţii DNA în acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Descinderi la firme acuzate că au făcut ITP-uri false: „Camioanele sunt ani de zile pe ruta Olanda-Belgia, nu intră deloc în ţară, dar se eliberează ITP-ul”

Opt lucruri de verificat înainte să faci ITP-ul. Indiciile banale pe care mulţi şoferi le ignoră

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!