Poliţiştii din Vaslui instruiţi să acorde corect primul ajutor în cazul unei urgenţe medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a şti cum să abordeze o urgenţă medicală care poate apărea în timpul unei intervenţii, poliţiştii vasluieni urmează cursuri de prim-ajutor cu medicii din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Acţiunea are la bază un parteneriat încheiat între Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Joi, 21 noiembrie, 30 de poliţişti vasluieni din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră şi investigaţii criminale ale Poliţiei Municipiului Vaslui precum şi ale secţiilor de poliţie rurală arondate, au fost invitaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui, care i-au instruit în tehnici şi modalităţi de acordare a primului ajutor.

”Poliţiştii sunt de multe ori primii prezenţi la locul producerii unor incidente, aceştia având obligaţia morală de a acorda primul ajutor victimelor, până la momentul sosirii personalului medical. Aceste activităţi sunt organizate în scopul completării pregătirii profesionale a personalului, tematica cursurilor fiind adaptată nevoilor profesionale ale poliţiştilor”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Poliţiştii prezenţi la prima instruire au fost informaţi cu privire la acordarea primului-ajutor în caz de resuscitare cardio-pulmonară la adulţi, copii, sugari şi nou-născuţi fiind, de asemenea, prezentate modalităţi de intervenţie în caz de sufocare, epilepsie, hemoragie, respectiv în cazul accidentelor soldate cu persoane rănite.

Sub cordonearea medicului Dan Ungureanu, de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Vaslui, cel care coordonează instruirea medicală, au fost efectuate manevre demonstrative pe manechine şi s-a explicat modalitatea de utilizare a unui defibrilator automat sau semi-automat extern.

Activităţile de instruire vor continua în perioada următoare şi vor include toţi poliţiştii din cadrul structurilor operative ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online