Poliţist de frontieră, mort în condiţii violente. Bărbatul de 43 de ani, găsit în pat cu gâtul tăiat de flex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist de  frontieră în vârstă de 43 de ani, din localitatea vasluiană Berezeni a fost găsit mort luni, 23 noiembrie, la locuinţa părinţilor săi.

Bărbatul locuia în acelaşi imobil cu părinţii şi a fost găsit în stare de inconştienţă în pat, prezentând o plagă masivă la nivelul gâtului. Alături de el se afla un flex în stare de funcţiune. Echipajele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, constatând doar decesul.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul.

Bărbatul nu era căsătorit şi era cunoscut ca fiind o persoană liniştită. Îşi desfăşura activitatea în cadrul Sectorului de Poliţie de Frontieră Berezeni. Vestea morţii sale i-a bulversat pe colegi. 

În urma cercetărilor efectuate, reprezentanţii IPJ Vaslui au anunţat că ”nu sunt suspiciuni în privinţa decesului” conturându-se ipoteza sinuciderii. 

Potrivit anchetatorilor, poliţistul de frontieră, în vârstă de 43 de ani, fusese diagnosticat cu COVID, însă în urma bolii a rămas cu o depresie profundă, pentru care urma tratament medicamentos.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 Ipoteza anchetatorilor în cazul agentului găsit cu gâtul tăiat: şi-a pus capăt zilelor, după ce s-a vindecat de COVID. „Intrase într-o depresie profundă”

Clanul interlop Capră: şantaj, camătă şi teroare. „Ne-a ameninţat că ne violează copiii, iar pe femei le scoate la stradă“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026