Patru judeţe, 64 de primării, 288 de angajaţi instruiţi cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 26 martie, a fost lansat la Bârlad proiectul „Performanţă în administraţie – instruire dedicată şi certificarea specialiştilor în domenii cheie pentru atragerea de finanţări şi implementarea de proiecte: management de proiect şi achiziţii publice (PERFINPRO)”.

Lansarea proiectului a fost făcută în prezenţa a 18 primari din sudul judeţului Vaslui şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu. Primăria Coroieşti este partener al proiectului cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013.

Proiectul se derulează în patru judeţe ale Moldovei: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi. Are drept obiectiv general creşterea eficacităţii organizaţionale la nivelul administraţiei publice locale în direcţia elaborării şi implementării proiectelor din activităţi de formare şi certificare a personalului în ocupaţiile de Manager Proiect (MP) şi Expert achiziţii publice (EAP).

Prezentarea detaliată a proiectului a fost făcută de managerul de proiect, Cătălin Ilaşcu, din partea Asociaţiei PARTENER – Grupul de iniţiativă pentru dezvoltarea locală Iaşi.

Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 1.118.043,00 lei, din care: 950.336,55 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European; 22.360,86 lei – co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului şi Partenerilor.Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 14 luni în cele patru judeţe.

„Programul de formare propus prin prezenta iniţiativă are ca principală menire apropierea procesului de formare de beneficiarii săi finali, atât prin derularea sa în imdeiata apropiere a locului unde participanţii îşi desfăşoară activitatea curentă – fără a perturba programul de lucru al instituţiilor respective – cât şi prin adaptarea meteriei ce constituie obiectul formării la nevoile punctuale sesizate la nivelul participanţilor la cursuri”, a precizat primarul de Coroieşti, Cristian Lungu.

foto: Cristian Lungu

Concret, beneficiarii proiectului vor fi 64 primării din judeţele Vaslui, Iaşi, Galaţi şi Botoşani, respectiv 288 de angajaţi ce urmează să participe la acţiunile de formare în ocupaţiile de manager proiect şi expert achiziţii publice.

La finalul prezentării toţi primarii prezenţi au declarat că vor lua parte indiscutabil la acest proiect, dorind astfel să aibă oameni instruiţi în accesarea de europene pentru comunităţile lor.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie