Patronul bărbatului strivit de un ţurţure este cercetat pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul a fost împrejmuit pentru ca trecătorii să se ferească

Primăria Bârlad a amendat cu suma de 2.500 de lei societatea la care era angajat bărbatul ucis de ţurţure.

Poliţia a început o anchetă penală în cazul lui Vintilă Papuc, bârlădeanul în vârstă de 44 de ani care a murit luni, după ce o bucată de gheaţă a căzut peste el. „Din cerceările preliminarii s-a stabilit că este  vorba de un accident mortal de muncă,  victima fiind trimisă de conducerea societăţii să lucreze la deszăpezirea terasei respective şi la dezlocarea ţurţurilor care acopereau un perete de sticlă al imobilului. În cauză se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 Codul penal şi a încălcării Legii 319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii", a spus Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Amendă maximă pentru SC Paloda SA
Potrivit acesteia, pentru uciderea din culpă este prevăzută o pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani, iar pentru încălcarea legii privind protecţia şi securitatea muncii, Marian Albu, patronul societăţii riscă doi ani închisoare.

Bărbat ucis de ţurţuri şi zăpadă la Bârlad

Totodată, Primăria Bârlad amendat cu suma maximă conducerea societăţii pentru că nu au fost luate măsuri din timp pentru curăţarea ţurţurilor. „Conform HCL nr. 22 din 2002, toţi agenţii economici au obligaţia de a-şi îndepărta ţurţurii de pe acoperişuri, precum şi zăpada din faţa imobilelor. Ei pot să apeleze, evident contracost, la pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. În cazul de faţă, vom aplica sancţiunea maximă pentru proprietarul complexului comercial, de 2.500 lei", a spus primarul Constantin Constantinescu.  



Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare