Originea expresiei „a se bate cu morile de vânt“. Cum au preluat românii zicerea dintr-o capodoperă a literaturii spaniole
0Expresia „a se lupta cu morile de vânt“ este folosită frecvent în limba română atunci când vorbim de o luptă închipuită, o luptă inegală cu un duşman imaginar.
Puţini sunt însă cei care ştiu că expresia îşi are originea în literatura universală, lupta cu himerele fiind creionată de scriitorul spanion Miguel Cervantes într-una dintre cele mai cunoscute capodopere ale sale - Don Quijote de la Mancha. Românii au preluat sintagma “te lupţi cu morile de vânt” ca un reper pentru inutilitatea unei acţiuni, ilustrat inegalabil de personajul principal Don Quijote.
Protagonistul romanului lui Cervantes este Alonso Quijano, un mic nobil din regiunea La Mancha, care îşi schimbă numele în Don Qujote de la Mancha. Preocupat de cărţile cavalereşti, Don Quijote ajunge să trăiască într-o lume imaginară, construită pe baza lecturilor sale
Crezându-se un cavaler rătăcitor, aflat în slujba binelui, Don Quijote se hotărăşte se plece în căutarea aventurii, fiind convins că astfel va dobândi şi faima. Se îmbracă într-o armură veche, îşi botează mârţoaga Rocinante şi porneşte la drum, având asupra sa arme de carton. Inspirat din lecturile sale, Don Quijote se hotărăşte să dedice viitoarele sale victorii, unei domniţe cu nume imaginar, Dulcinea del Toboso, care era, de fapt, o ţărancă dintr-un ţinut vecin. În realitate, domniţa, pe numele ei adevărat Aldonza Lorenzonu, nu era nici nobilă şi nici frumoasă, iar Quijote nu o văzuse decât de câteva ori, cu mulţi ani în urmă.
Înainte de a porni în aventura vieţii, Don Quijote convinge un ţăran credul şi fără carte, pe numele său Sancho Panza, să îi devină scutier. Împins de sărăcie şi încântat de promisiunea că va primi o insulă, unde va fi guvernator, Sancho acceptă propunerea. Pornesc împreună în călătorie şi au parte de o sumedenie de întâmplări închipuite.
Cea mai cunoscută aventură din roman este lupta cu morile de vânt, pe care Don Quijote le confundă cu nişte uriaşi. În ciuda faptului că Sancho încearcă să îl convingă pe stăpânul său că se înşală, Don Quijote nu îl ascultă, ci se îndreaptă în galop spre prima moară care îi iese în cale. Vântul puternic sfărâmă lancea bravului cavaler şi îl trânteşte la pământ cu tot cu cal.
”Întâlnirea morilor de vânt a devenit reper pentru inutilitatea zbaterii omeneşti. Căutând adversari pe care să-i răpună, don Quijote zăreşte vreo treizeci-patruzeci de mori de vânt în care vede nişte uriaşi numai buni pentru a-şi etala calităţile eroice. Lucid, pragmatic, Sancho Panza, scutierul cavalerului, îl avertizează plin de respect că în faţa lor sunt doar nişte mori de vânt. A te lupta cu morile de vânt înseamnă a accepta de la început eşecul. Morile puse în mişcare de vânt nu pot fi răpuse cu spada. Cel care luptă cu morile de vânt e lovit mereu de aripile morii, iar forţa vântului îl va arunca mereu înapoi. Ca români trăitori în epoca globalizării, putem alege între a fi asemenea lui don Quijote sau a fi de partea lui Sancho”, explică profesorul Vasile Lefter, preşedintele Centrului de Deschidere Hispanică „Espaňa”.
Mai puteţi citi:
De unde vine expresia „a freca menta“