O ucraineancă plecată cu familia din infernul de la Harkov a născut gemeni la spitalul din Vaslui. Cum se vor numi bebeluşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Svetlana şi unul dintre gemenii pe care i-a născut FOTO Ziarul de Vaslui

Femeia refugiată din Ucraina abia intrase în România, alături de soţul său şi de cei trei copii ai lor, când i s-a declanşat naşterea. O ambulanţă a dus-o la spital şi, în scurt timp, a devenit mama a încă doi băieţi, perfect sănătoşi. Părinţii se gândesc să îi numească Petru şi Pavel.

Svetlana este din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina. A fugit cu maşina, cu soţul şi cei trei copii ai lor, în urmă cu cinci zile, când erau asediaţi de ruşi.

Au parcurs sute de kilometri şi au trecut în România pe la vama Albiţa, venind dinspre Republica Moldova. Femeia se aştepta să nască abia în aprilie, dar, îndată ce a ajuns la adăpost, în România, şi-a dat seama că are nevoie de ajutor medical.

„Trebuie să hotărăsc împreună cu soţul ce nume vom pune celor doi copiii. Unul Pavel o să-i punem, celuilalt poate Piotr. O să ne gândim. Aici, oamenii cărora le-am cerut ajutor s-au purtat exemplar. Slavă Domnului că există astfel de oameni care ne ajută! Acum, acolo este groaznic să trăieşti cu copii, e o ameninţare la viaţa copiilor, pentru că aşteptarea e foarte apăsătoare. Nu ştii ce te aşteaptă. Ne-am încuiat casele şi am plecat. Rudele mele au ramas acolo. Ne facem mari griji pentru ele” a declarat Svetlana, mama copiilor, potrivit Ziarului de Vaslui.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tragedia tăcută a refugiaţilor care nu pot nici măcar să-şi rostească numele. Au fugit de război 1.500 de kilometri

Locuitorii unui judeţ şi-au deschis larg porţile caselor ca să-i primească pe refugiaţi. „Oficiali din 20 de ţări au fost impresionaţi”

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește