O secţie a spitalului din Vaslui, închisă din cauza infecţiilor nosocomiale. Medicii îndemnau pacienţii să îşi cumpere kit-uri speciale pentru a nu se îmbolnăvi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia Ortopedie a spitalului din Vaslui a fost închisă din cauza infecţiilor nosocomiale, trei pacienţi fiind depistaţi cu Clostridium Difficilae. De teama infecţiilor nosocomiale, unii ortopezi recomandau pacienţilor să îşi cumpere, înainte de a fi supuşi intervenţiilor chirurgicale, un kit special, care să-i protejeze.

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a declanşat o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce conducerea unităţii medicale a raportat apariţia celor trei cazuri de infecţii nosocomiale.

“O parte din bolnavi au fost externaţi, iar doi pacienţi au fost transferaţi la Secţia de Boli Infecţioase. Am luat decizia sa închidem secţia pentru rezolvarea problemei, ne-am mobilizat imediat, am chemat personal din concediu, astfel încât lucrurile sa reintre în normal. Pentru pacienţii care se vor interna în aceasta perioada la Ortopedie am relocat două saloane de la altă sectie”, a declarat Ana Rinder, managerul SJU Vaslui pentru stiriest.ro.

Riscul contactării infecţiilor nosocomiale era una dintre principalele temere ale cadrelor medicale de la Secţia Ortopedie, deşi conducerea spitalului din Vaslui a dat mereu asigurări că sunt luate toate măsurile pentru  siguranţa pacienţilor. Cu toate acestea, unii ortopezi din cadrul secţiei recomandau pacienţilor care urmau să fie supuşi unor intervenţii chirurgicale complexe, un kit special care să îi protejeze împotriva contactării infecţiilor intraspitaliceşti, ce le-ar fi putut agrava situaţia. Kiturile erau achiziţionate de pacienţi, pe cheltuială proprie, şi administrate înainte de a fi operaţi.

Tot la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, în luna iulie, anul curent, o pacientă de 77 de ani a murit după ce a contactat Clostridium Difficilae în urma unei intervenţii chirurgicale ortopedice. Cadrele medicale au invocat atunci că situaţia pacientei s-a complicat pe fondul afecţiunilor cronice de care suferea.

Clostridium difficile, cunoscută ca „bacteria ucigaşă“, este o infecţie agresivă care se manifestă prin febră şi diaree apoasă, boală ce apare la persoane care au stat în spitale şi au făcut tratament excesiv cu antibiotic. Toxina este letală în 20% din cazuri. În urmă cu doi ani, cinci pacienţi şi o infirmieră de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui au fost depistaţi cu Clostridium Difficile. Cazurile au avut o evoluţie favorabilă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026