Nunta săptămânii la Vaslui: Cristina și Dragoș și-au jurat dragoste eternă GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel și Cristina Grebenișan au spus DA și în fața preotului

După mai bine de cinci ani de când  s-au cunoscut, Cristina și Dragoș Daniel  Grebenișan au decis să își jure iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu.

Dragoș (28 ani) și Cristina (28 ani) s-au cunoscut la o petrecere și, spun ei, a fost dragoste la prima vedere. Imediat s-a înfiripat o relație care durează de cinci ani și s-a oficializat la sfârșitul săptămânii trecute, când cei doi au spus „Da" în fața ofițerului de stare civilă.

Cererea în căsătorie a venit în toamna anului trecut. „A fost ceva spontan. Țin minte că începuse să plouă și am fugim amndoi în mașină. Atunci am scos inelul și am făcut cererea", își amintește Dragoș.

Dă click pe poze pentru a vedea Galeria Foto cu cei doi însurăței

 Cununia religioasă a fost oficiată la Biserica „Sfânta Parascheva" din Vaslui, iar petrecerea a durat până în zorii zilei de duminică la un local din oraș. „Este cea mai frumoasă zi din viața mea, pentru că de mică am visat mereu la această zi, când voi fi mireasă", ne-a spus Cristina.

Trimite imagini de la nunta ta pe vaslui@adevarul.ro şi povestea ta de dragoste va apărea la rubrica „Nunta săptămânii" din săptămânalul „ADS" Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi