Negreştiul are începând de astăzi echipaj SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paramedicii vor interveni în oraşul Negreşti şi şase comune limitrofe, iar pacienţii vor fi transportaţi pentru îngrijiri medicale de specialitate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui

Echipajul are în dotare o ambulanţă de tip B, primită de la Ministerul Sănătăţii, prevăzută cu aparatura necesară pentru medicină de urgenţă.
„Este un moment important în viaţa inspectoratului, având în vedere că necesitatea acestui echipaj în zonă este evidentă, cel mai apropiat spital fiind în municipiul Vaslui. Începând cu această zi, toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Podul Înalt» al judeţului Vaslui au câte un echipaj SMURD, ceea ce este o reuşită pentru unitate şi un sprijin real pentru cetăţenii judeţului nostru", a spus col. Neculai Olaru, şeful ISU Vaslui.
El a mai adăugat că cei 16 paramedici (din care 4 conducători auto paramedici) care sunt încadraţi pe noua ambulanţă de la Garda II Negreşti au parcurs toate etapele de pregătire medicală, prin cursuri teoretice şi stagii de pregătire practică în acordarea primului ajutor medical calificat, echipajul fiind autorizat de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”