Mircea Vlasă, primarul de Pungeşti, cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul este cercetat de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui pentru modul în care şi-a atribuit terenul pe care l-a concesionat apoi companiei Chevron pentru exploatarea gazelor de şist

Potrivit “Mediafax”, suprafaţa de aproape două hectare pe care  compania Chevron vrea să amplaseze prima sondă de exploatare a gazelor de şist din judeţul Vaslui face obiectul acestei anchete penale. Aceeaşi sursă menţionează că proprietarul derect al suprafeţei de 1,92 hectare este soţia edilului, teren ce i-a fost atribuit în 2005 de Mircea Vlasă, în calitate de primar.

“Iniţial, un cetăţean a formulat o plângere pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Dosarul a fost înaintat apoi colegilor mei de la SIF. Se fac cercetări pentru  abuz  în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui pentru reporterul “Adevărul”.

Concesionarea acestui teren gigantului petrolier american în vederea exploatării gazelor de şist l-a adus pe Mircea Vlasă în dizgraţia localinicilor. În luna noiembrie a anului trecut, peste 1.000 de persoane au semnat un memoriu pe care l-au depus la Prefectura Vaslui alături de documentaţia necesară pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului din funcţie. Prefectura Vaslui a respins cererea pungeştenilor.

Primarul nu a putut fi contactat telefonic de reporterul “Adevărul” pentru a-şi expune punctul de vedere.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor