Medicul Octavian Marcu, cercetat pentru dispariţia unei adolescente de 16 ani, a revenit mai repede din concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Marcu este principalul suspect în cazul disparitţiei Adrianei Motaş FOTO:adevarul

Medicul chirurg bârlădean, Octavian marcu, cel care a ajuns în atenţia opiniei publice după ce procurorii au deschis o anchetă pe numele său în cazul dispariţiei, în urmă cu 5 luni, a unei adolescente de 16 ani, a revenit la serviciu mai devreme cu o săptămână.

Potrivit conducerii Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman“ din Bârlad, medicul Octavian Marcu avea programat concediul de odihnă până pe data de 19 august. Suspectat de omor în cazul Adrianei Motaş, adolescenta dispărută de acasă pe data de 5 martie şi cu care acesta a întreţinut relaţii sexuale, medicul a revenit printre colegii săi care, din câte se pare, încă îl apreciază, el fiind unul dintre cei mai buni chirurgi ai unităţii sanitare. 

„În mod normal, medicul Octavian Marcu trebuia să revină în activitate pe 19 august, însă probabil a considerat că este mai bine să-şi înceapă activitatea odată cu soţia acestuia, medic tot la spitalul din Bârlad. Am constatat că amândoi medici sunt bine, ceea ce nu poate decât să ne bucure, pentru că avem nevoie de specialişti ca ei“, a spus Gabriela Daniş, directorul medical al spitalului bârlădean. 

Reamintim că medicul chirurg Octavian Marcu este principalul suspect în cazul dispariţiei Adrianei Elenei Motaş, o adolescentă în vârstă de 16 ani, văzută ultima oară pe 5 martie anul acesta. Deşi există şi un dosar penal deschis pe numele său pentru săvârşirea infracţiunii de omor, fără o probă directă care să demonstreze că fata nu mai este în viaţă, chirurgul nu poate fi deocamdată învinuit de crimă, ci doar de act sexual cu un minor pentru că s-a folosit de calitatea de medic pentru a întreţine relaţii sexuale cu o pacientă. Dacă va fi cercetat pentru această ultimă infracţiune, potrivit articolului 198 din Codul Penal, alineatul c, medicul Octavian Marcu riscă să stea după gratii între 3 şi 12 ani şi interzicerea mai multor drepturi. 

Acesta este şi motivul pentru care, colegii de partid ai doctorului Marcu nu mai vor să audă de el şi i-au cerut să îşi dea demisia, în caz contrar el fiind exclus din partid la prima şedinţă a Biroului de conducere al filialei Bârlad a Partidului Democrat Liberal. 

Citeşte şi:

Medicul Octavian Marcu face victime colaterale. Un coleg de-al său a intrat şi el în atenţia organelor de anchetă

Conducerea Spitalului din Bârlad despre ancheta asupra medicului Marcu: „Nu ştim dacă e labil psihic, cert este că e unul dintre cei mai apreciaţi chirurgi“

Recompensă de 2.ooo de euro pentru adolescenta dispărută în cazul medicului bârlădean Octavian Marcu

Tot mai multe probleme pentru doctorul Octavian Marcu. Mama fetei dispărute: „Îl strâng de gât! Mă duc la puşcărie!“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online