Manifestaţiile organizate de Ziua României la Vaslui: parade, spectacole folclorice şi fasole cu cârnaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Naţională a României, evenimentul cel mai important din calendarul de suflet al românilor, este marcat şi la Vaslui în fiecare an prin activităţi menite să aproprie sufletele care simt româneşte.

Autorităţile locale au pregătit tuturor vasluienilor, un program diversificat, la care pot lua parte, pentru a se bucura de Ziua Naţională a României.

În municipiul reşedinţă de judeţ, ceremoniile sunt organizate de Instituţia Prefectului - judeţul Vaslui, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vaslui, al Primăriei municipiului Vaslui şi al Centrului Militar Judeţean Vaslui la Statuia lui Ştefan cel Mare din Piaţa Centrului Civic a municipiului Vaslui. 

Manifestările vor fi organizate şi desfăşurate după următorul program:


Ora 11.00 - 11.05: Primirea oficialităţilor, salutarea Drapelului de luptă, ocuparea locurilor destinate, intonarea Imnului naţional al României;

Ora 11.05 - 11.20: Oficierea serviciului religios;

Ora 11.20 – 11.40 Rostirea de alocuţiuni (reprezentantul Primăriei municipiului Vaslui, Consiliului Judeţean Vaslui, Instituţiei Prefectului – judeţul Vaslui, alţi invitaţi);

Ora 11.40 – 12.00 Depuneri de coroane şi jerbe de flori de către reprezentanţii instituţiilor publice şi ai celorlalte organizaţii invitate.

Ora 12.00 – 12.10 Defilarea şi prezentarea onorului de către garda de onoare;

Începând cu ora 12.30, după retragerea gărzii de la monument, manifestările vor continua cu un spectacol folcloric organizat de Primăria Vaslui, care îl are ca invitat special pe Petrică Mâţu Stoian. Spectacolul va fi completat de Orchestra Rapsodia Vasluiului şi Ansamblul de dansuri Hora Vasluiului.

Fasole cu cârnaţi pentru bârlădeni

Manifestări dedicate zilei naţionale a României vor avea loc şi la Bârlad şi Vaslui. În municipiul Bârlad, manifestările au debutat încă de la primele ore ale dimineţii, cu spectacolul Fanfara Bârlădeanca, la ora 12 va avea loc depunerea de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, din apropierea Primăriei Municipiului Bârlad. Ulterior, începând cu ora 13 va avea loc spectacolul ”Nu uita că eşti român”, unde participanţilor li se va ofera fasole cu cârnaţi.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare