Închisoare cu suspendare pentru vasluianul care a accidentat mortal un bărbat, târându-l aproape un kilometru, şi a fugit de la locul faptei incediindu-şi maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Judecătoriei Vaslui l-au condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe tânărul de etnie romă din Băceşti care, în urmă cu aproape un an, a accidentat mortal un bărbat, a fugit de la locul accidentului, iar pentru a şterge urmele a dat foc la maşină într-o văgăună din judeţul Bacău.

Deşi a fost găsit vinovat de săvârşirea a trei infracţiuni, Fântânel Ţurcanu s-a bucurat de clemenţa judecătorilor primind pedepse minime sau sub minimum prevăzut de lege pentru toate cele trei fapte: doi ani pentru ucidere din culpă şi câte un an şi jumătate pentru părăsirea locului accidentului, respectiv ştergerea urmelor. În urma contopirii pedepselor, Fântânel Ţurcanu s-a ales cu pedeapsa cea mai "grea", de doi ani de închisoare, căreia instanţa i-a aplicat un spor de un an. Pedeapsa nu va fi executată în regim de detenţie, judecătorii dispunând suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Accidentul produs de Fântânel Ţurcanu a avut loc pe 3 martie,  pe DN 15 D, pe raza localităţii Dumeşti. Victima, un bărbat de 50 ani a fost găsită decedată pe carosabil de câţiva localnici. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că bărbatul a fost victima unui accident rutier, conducătorul auto implicat în accident, fugind de la locul faptei.  În vederea identificării acestuia, s-a constituit o echipă de cercetare la faţa locului complexă, formată din 20 de poliţişti rutieri, de acţiuni speciale şi de ordine publică, sub coordonarea adjunctului inspectorului şef al poliţiei judeţene. Aceştia au instituit filtre rutiere şi au  efectuat cercetări pe raza comunelor şi judeţelor învecinate. După aproximativ nouă ore, poliţiştii l-au identificat pe Fântânel Ţurcanu în timp ce se deplasa pe jos, dinspre judeţu Bacău, spre localitatea de domiciliu.

Potrivit poliţiştilor, tânărul de 28 ani a acroşat victima, pe care a târât-o pe o distanţă de aproximativ 850 metri. Ulterior, a părăsit locul accidentului, s-a deplasat cu autoturismul pe raza comunei Roşiori, din judeţul Bacău, unde a incendiat autovehiculul, în vederea distrugerii urmelor accidentului. Maşina arsă în totalitate a fost descoperită de poliţişti într-o văgăună.

Identificat la nouă ore după producerea accidentului, şoferul a fost testat cu etilotestul, însă rezultatul a fost negativ.  În faţa anchetatorilor, tânărul a declarat că s-a speriat după producerea accidentului, invocând o stare emoţională deosebită, având în vedere că în urmă cu câteva zile îşi înmormântase mama. A doua zi după accident, pe 4 martie, magistraţii Judecătoriei Vaslui au dispus arestarea preventivă a tânărului, însă după două săptămâni judecătorii Tribunalului Vaslui au dispus cercetarea eliberarea acestuia, înlocuind măsura arestului preventiv, cu cea a arestului la domiciliu.

Sentinţa pronunţată luni de Judecătoria Vaslui nu este definitivă.

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG