Video Incendiu violent într-un bloc din Vaslui. Mai multe persoane au fost evacuate

0
0
Publicat:

Pompierii militari din Vaslui au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o garsonieră, 16 persoane fiind evacuate.

"Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și o autospecială multifuncțională, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Vaslui, în blocul nr. 362 de pe strada Feroviari", au transmis serviciile de intervenție printr-un comunicat.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent într-o garsonieră situată la etajul 1 al imobilului, fumul extrem de dens inundând casa scării și alte două apartamente.

Pompierii au evacuat 16 persoane, alte 4 persoane autoevacuându-se până la sosirea echipajelor de intervenție.

Persoanele evacuate au fost evaluate, iar patru dintre acestea au necesitat prim ajutor calificat, o victimă fiind intoxicată ușor cu monoxid de carbon, alte trei persoane suferind atacuri de panică.

După acordarea primelor îngrijiri medicale, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

"Pompierii au lichidat într-un timp foarte scurt incendiul. În aceste momente se evacuează fumul din apartamente și de pe casa scării", au mai transmis autoritățile.

Acțiune este în dinamică.

Mai multe pentru tine:
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită