Hoţ la 18 ani. Prejudiciu de 5.500 de lei dintr-o lovitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din satul Mireni, comuna Coroieşti, a fost prins după ce a intrat prin efracţie într-o casă şi şi-a însuşit bijuterii din aur, valută şi alte bunuri

Furtul a fost comis în noaptea de 30/31.08.2014. Partea vătămată, o femeie de 37 ani, din satul Mireni a sesizat organele de poliţie în dimineaţa de 31 august, imediat după ce a revenit acasă după o absenţă de o zi şi a constatat lipsa mai multor bunuri din locuinţă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar în urma cercetărilor l-au identificat  pe S. Marius, de 18 ani, din satul Mireni, comuna Coroieşti. Tânărul, în noaptea respectivă, a escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei, după care, profitând de faptul că o uşă de la casă era neasigurată, a pătruns în locuinţă. A reuşit astfel să sustragă mai multe bijuterii din aur, suma de 100 euro, o tabletă , două telefoane mobile şi alte bunuri, pe care le-a ascuns.

“Prejudiciul, în valoare de aproximativ 5500 lei, a fost recuperat în totalitate şi înapoiat părţii vătămate. Pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, Codul Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, a precizat Alina Tonica, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort