HC Vaslui-LPS Piatra Neamţ 51-18: victorie obţinută fără drept de apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HC Vaslui a început returul cu dreptul, obţinând, ieri, pe teren propriu, o victorie zdrobitoare în faţa mai puţin experimentaţilor handbalişti de la LPS Piatra Neamţ, pe care i-a învins la 33 de goluri diferenţă, scor 51-18.

Elevii antrenaţi de Leonard Bibirig şi Laurenţiu Cozma au început partida în forţă, iar în minutul 22 aceştia erau dezlănţuiţi, conducând la 10 goluri diferenţă pe tabela de marcaj, scor 15-5. Până la finalul reprizei, vasluienii au înscris la fiecare atac, în timp ce oaspeţii nu au reuşit decât de patru ori să mai bage mingea în poartă, scorul la pauză fiind 24-9.

Cei peste 500 de fani prezenţi în Polivalentă au aplaudat la scenă deschisă atacurile favoriţilor, care au rămas cu motoarele turate şi în cel de-al doilea mitan al jocului. Vizibil marcaţi de superioritatea gazdelor, nemţenii încearcă să nu se facă de râs, însă scorul lua proporţii în fiecare minut. În repriza a doua, vasluienii au mai înscris 27 de goluri, pirmind, în schimb, doar 9. 

Etapa viitoare, cea cu unmărul 15, HC Vaslui va juca în deplasare la Universitatea Târgovişte, partidă ce se va disputa pe 30 ianuarie. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa