HC Vaslui-HC Buzău, sâmbătă, ora 12:30: antrenament cu public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonard Bibirig îşi supune elevii la antrenamente draconice FOTO:adevarul

Hc Vaslui va juca mâine, pe teren propiu, în compania celor de la HC Buzău, într-un meci în care elevii lui Bibirig sunt favoriţi.

În mod normal, handbaliştii vasluieni nu ar trebui să aibă probleme cu buzoienii, mai ales că aceştia se află în subsolul clasamentului, pe poziţia a 10-a.

Neînvinşi în primele opt etape ale acestui sezon, antrenorul Leonard Bibirig vrea continuitate în rezultate şi le-a cerut elevilor săi să trateze partida cu maximă seriozitate. 

„Botoşaniul joacă bine acasă, Călăraşiul, nu trebuie să mai vorbim, şi Bacăul sunt cele mai puternice. Avem însă puterea necesară pentru câştiga toate jocurile. Rezultatele întreţin atmosfera la echipă. Până acum suntem în grafic şi nu ne putem plânge de nimic. Lucrurile sunt aşezate, iar noi trebuie să ne facem treaba cât mai bine“, a spus căpitanul Sandu Iacob.

Fanii vasluieni sunt şi ei aşteptaţi la Sala Polivalentă în număr cât mai mare, intrarea la meci fiind liberă. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine