HC Vaslui-Bucovina II Suceava (30-26): victorie muncită

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Handbaliştii vasluieni au reuşit o nouă victorie în ultima etapă

HC Vaslui a reuşit o nouă victorie în seria A a diviziei A la handbal masuclin, formaţia antrenată de Liviu Gugleş învingând pe Bucovina II Suceava cu scorul de 30-26.

Oaspeţii au început mai bine meciul şi au reuşit să meargă de la egal la egal cu elevii antrenaţi de Liviu Gugleş până în minutul 8, atunci când tabela de marcaj arăta 3-3.

Vasluienii au început să controleze jocul, reuşind să se desprindă şi la trei goluri diferenţă. Pe final de repriză, gazdele slăbesc motoarele şi erau cât pe ce să fie egalate, din nou, însă pleacă la vestiare cu două goluri diferenţă (13-11).

Cea de-a doua repriză a fost extrem de echilibrată, sucevenii reuşind, chiar, să preia conducerea în minutul 40, atunci când tabela arăta 18-17 în favoarea lor.

Gazdele au revenit în joc, iar cu 15 minute înainte de final au preluat conducerea, avantajul fiind păstrat până la final.

Intră pe 
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!