Gest extrem al unui bărbat evacuat din cabana pe care a ridicat-o pe terenul iubitei. „Umbla dezorientat şi agitat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabana a fost distrusă în urma incendiului

O cabană din localitatea vasluiană Laza a fost incendiată în noaptea de 28/29 iulie chiar de către proprietarul împotriva căruia judecătorii au emis un ordin de protecţie, deoarece şi-ar fi agresat şi ameninţat concubina.

GALERIE FOTO

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui au intervenit în noaptea de marţi în satul Laza, acolo unde un incendiu a cuprins o cabană din localitate. 

Sătenii care au alertat pompierii s-au temut că proprietarul, un bărbat de 62 de ani, se afla în imobil şi au încercat să îl salveze până la sosirea echipajelor de intervenţie, însă focul se manifesta violent astfel că misiunea oamenilor de a intra în cabană a fost imposibilă. 

„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. Nu se ştia nimic despre proprietarul imobilului şi exista posibilitatea ca acesta să fi fost surprins de incendiu în interior. 

În timp ce pompierii interveneau pentru limitarea incendiului, poliţiştii l-au găsit pe proprietarul imobilului umblând dezorientat şi extrem de agitat prin localitatea Laza. 

Bărbatul în vârstă de 62 ani, a fost asistat de membrii echipajului de prim ajutor (EPA), prezent la faţa locului. După ce s-a liniştit, proprietarul a recunoscut în faţa reprezentanţilor IPJ Vaslui că şi-a incendiat singur locuinţa”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

După mai multe ore de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să lichideze incendiul care ameninţa două locuinţe învecinate şi un atelier de tâmplărie. Având în vedere că incendiul a fost unul provocat, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere.  

Bărbatul de 62 de ani a recurs la gestul extrem la câteva ore după ce un echipaj de poliţie i-a adus la cunoştinţă că împotriva sa a fost emis un ordin de protecţie, la solicitarea concubinei sale. Cei doi aveau o relaţie de mai mulţi ani, însă relaţiile dintre ei s-au deteriorat, iar femeia i-a solicitat să părăsească locuinţa. Cum bărbatul a construit o cabană pe terenul femeii, el a refuzat să-şi părăsească imobilul în care investise în ultimii ani. Potrivit poliţiştilor, conflictele dintre cei doi au escaladat femeia reclamându-l de mai multe ori.

„În cauză se află în lucru două dosare penale pentru ameninţare şi loviri. Marţi, 28 iulie, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecţie pentru o perioadă de 6 luni, prin care s-a dispus evacuarea pârâtului din domiciliu şi obligarea la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de reclamanta de concubină şi de reşedinţa. Un echipaj de poliţie i-a adus la cunoştinţă prevederile ordinului de protecţie şi i-a pus în vedere că încălcarea acestuia constituie infracţiune”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Concubina nu se afla la domiciliu la sosirea echipajului de poliţie. Pe fondul stării tensionate cu partenerul, ea a plecat la o fiică de a sa, pentru a evita escaladarea conflictelor. Localnicii ştiau de problemele dintre cei doi, inclusiv de faptul ca bărbatul refuză să părăsească imobilul.

“El locuieşte în Laza de aproximativ 15 ani. Trăia în concubinaj cu o doamnă, pe terenul căreia a ridicat cabana. Şi-a amenajat totul cu gust, avea de toate, a muncit singur şi acum s-a văzut nevoit să plece. El a spus că dă foc la tot şi pleacă doar cu picioarele înainte din munca sa. Nu l-am crezut în stare. Nu m-am aşteptat ca la vârsta lor să treacă prin aşa ceva. El locuia singur de aproximativ o lună. Doamna s-a mutat la fiica ei, la Iaşi. Am înţeles că i-a dat o palmă şi de aici a pornit totul. Îmi pare rău! E un om foarte gospodar, foarte serios! N-am cuvinte!”, a declarat Vasile Popovici, primarul comunei Laza. 

Pe aceeaşi temă: 

Nebunia unei moşteniri: un bărbat şi-a stropit cu benzină fiul şi casa, apoi a dat foc. Decizia halucinantă a Parchetului

Criminalul Ion Turnagiu a încercat să îl convingă pe judecător că merită să fie cercetat acasă, după ce a incendiat o fată de 17 ani. Se laudă cu bani şi „relaţii“

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul