Fotografia revoltătoare cu un copil de 2 ani închis într-o cuşcă pentru animale a alertat autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protecţia Copilului a declanşat o anchetă după ce fotografia cu copilul închis în cuşcă a apărut în mediul online

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a declanşat o anchetă în cazul unui copil de doi ani care a fost fotografiat în timp ce stătea captiv într-o cuşcă pentru animale.

Fotografia a fost realizată în urmă cu două săptămâni de un localnic din comuna vasluiană Poieneşti, care a alertat autorităţile despre caz. Copilul era singur închis în cuşca de sârmă improvizată în apropierea unei case dărăpănate, aflate într-un cătun izolat de sat, în apropierea unei păduri.

Localnicii a alertat de îndată autorităţile din comună, însă abia a doua zi, asistentul social şi poliţistul din comună au mers la casa din cătunul Dealul Secării pentru a verifica situaţia. Până au ajuns autorităţile la căsuţa situată la patru kilometri de săi bărbatul a plecat deacasă, cu tot cu copil. 

Ulterior, reprezentanţii primăriei au aflat că tatăl şi-a luat copilul şi a plecat după soţia care se află cu alte două fete în judeţul Ialomiţa. Localnicii spun că băieţul de doi ani a rămas în grija tatălui şi stau mai mult pe drumuri, împărţindu-se între Vaslui şi Ialomiţa.

În urma verificărilor, reprezentanţii Primăriei Poieneşti susţin că au aflat motivul pentru care copilul a fost închis în cuşcă. În ziua respectivă, în zonă a izbucnit un incendiu la un teren cu vegetaţie uscată, iar tatăl băieţelului a mers să-şi salveze calul care se afla în apropiere. 

Viceprimar: ”L-a imobilizat un pic!”

”Încercând să stingem incendiul, am înconjurat suprafaţa care a luat foc, cetăţenii au descopertit lângă o aşa zisă locuinţă în punctul Dealul Secării  un copil. Din spusele cetăţenilor, era imobilizat după o plasaăde gard. El a fost nevoit să lase copilul în acea situatie pentru ca în zona de vegetaţie care ardea avea un cal priponit. S-a dus să dea drumul la cal, erau flăcari de 4- 5 metri. A închis copilul acolo să nu se ţină după el sau să se piardă în padure. Când te uiţi la prima vedere, nu e un lucru normal. Nu stiu altcineva cum ar fi procedat. Copilul e mic, acolo e pădure, sălbaticie. A ales soluţia cea mai puţin periculoasă, l-a imbolizat un pic. Suntem în secolul XXI şi aşa ceva nu e de conceput, dar a fost o situatie de forţă majoră”, a declarat viceprimarul comunei Poieneşti, Viorel Flocea.

Reprezentanţii Primăriei Poieneşti nu au apreciat că ar fi oportun să anunţe Protecţia Copilului despre situaţia copilului că trăieşte singurul cu tatăl său în condiţii insalubre. Abia la două săptămâni după incident, după ce fotografia cu copilul închis în cuşcă a apărut în mediul online, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui s-au autosesizat,

”Instituţia noastră s-a autosesizat în acest caz, iar din primele date ale evaluării de specilaitate, reiese ca situaţia vizeaza trei copii cu varste intre 2 si 7 ani, iar intreaga familie domiciliază de circa doua săptămâni pe raza judetului Ialomiţa. Noi am fãcut o adresă către autorităţile din judetul Ialomita, acolo unde s-ar afla familia, pentru a demara o anchetă socială şi pentru a se stabili unde se află copiii şi în ce condiţii stau”, a precizat Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Valui.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?