FOTO VIDEO „Mascaţii“ au invadat Vasluiul. Datini şi obiceiuri de iarnă în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, preţ de câteva ore, Piaţa Civică a municipiului Vaslui a devenit neîncăpătoare pentru sutele de oameni care s-au înghesuit să vadă trupele de mascaţi şi de colindători veniţi din toate colţurile judeţului.

Încă de la primele ore ale dimineţii, pe străzile oraşului au defilat urşi, haiduci şi capre, la manifestare fiind prezente 27 de formaţii din tot judeţul. 

Cu toţii au venit în municipiul reşedinţă de judeţ pentru a participa la cea de-a 32-a ediţie a „Festivalului de datini şi obiceiuri“, eveniment organizat, ca în fiecare an, de Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui. 

„Acest festival identifică tradiţiile şi obiceiurile de iarnă specifice judeţului nostru. Am încercat să aducem cât mai multe formaţii, asta şi pentru că fiecare ediţie s-a bucurat de un real succes, dovadă fiind numărul mare de spectatori pe care l-am avut mereu“, a declarat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui. 

Dansul Caprei la Vaslui 

La eveniment au luat parte şi oficialităţile judeţene şi locale, iar primarului municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunţat mulţimea că în noaptea de revelion toată lumea este aşteptată în centrul oraşului pentru a lua parte la tradiţionalul foc de artificii şi pentru a ciocni câte un pahar cu şampanie.

Citeşte şi: 

FOTO Vasluiul a intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă. Primele imagini cu oraşul plini de lumini

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a