FOTO VIDEO Când performanţa şcolară se împleteşte cu tradiţia. Şcoala “George Tutoveanu” Bârlad promovează ştiinţa, arta şi tradiţiile populare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una din cele mai performante şcoli din Bârlad şi din întreg judeţul Vaslui a împlinit 34 de ani de existenţă. Cu acest prilej, săptămâna trecută au marcat aniversarea pentr-o suită de activităţi extraşcolare

În intervalul 1-5 decembrie, Şcoala gimnazială “George Tutoveanu” (nr. 11) Bârlad a organizat o multitudine de activităţi cu prilejul împlinirii a 34 de ani de la inaugurarea instituţiei. Deşi este o şcoală relativ nouă, performanţele şcolare înregistrate de elevi sub îndrumarea unui corp didactic de elită, a ajuns una din cele mai reputate instituţii de învăţământ din judeţ.

Vineri, 5 decembrie, în incinta şcolii a fost vernisată o expoziţie de artă plastică realizată de elevii şcolii. Zeci de lucrări realizate sub îndrumarea prof. Adriana Mocanu au fost expuse pe holul de la etajul clădirii. Vernisajul a fost făcut în prezenţa profesorului pensionar Cristian Ghiţă, cunoscut artist plastic autohton, care a apreciat varietatea tematicilor abordate şi cromatica tablourilor.

Şezătoare tradiţională

Activităţile aniversare s-au încheiat cu o şezătoare tradiţională la care au luat parte elevii claselor a VII-a A şi a VII-a B sub îndrumarea profesorilor de la catedra de Română şi a întrumătorului de tehnologie, prof. Ancuţa Ursu.

Timp de o oră, copiii şi-au demostrat abilităţile practice (împletit, cusut în punct românesc, pictură pe lemn, ţesut şi chiar cojocărit). Unul dintre copiii prezenţi a făcut o prezentare a Dragobetelui (a descris semnificaţia acestei sărbători populare), alţii au recitat versuri populare, ghicitori şi zicători. Grupul coral “Ding-Dong” îndrumat de prof. Ana-Maria Rusu a interpretat mai multe cântece populare autentice. Un moment deosebit a fost cel realizat de Florentina Albu (clasa a V-a), o elevă transferată din Iveşti, care a ţinut un recital vocal- instrumental (vioară). Micuţa solistă a luat lecţii de canto de la cunsocutul cântăreţ George Forcos, iar orele de viară i-au fost predate de prof. Aurel Spătaru.

“Încercăm ca pe lângă performanţa şcoală să cultivăm în sufletul elevilor noştri respect şi dragoste pentru tradiţiile populare, să sădim spirtul de conservare a tezaurului folcloric autentic. Şezătorile populare reprezintă şi un mijloc de a ne apropia de copii, de a le dezvolta latura sensibilă. Le descoperim astfel înclinaţiile practice, gustul pentru frumos”, a spus prof. Mariana Cozma, coordonatoarea şezătorii.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie