FOTO Spitalul groazei. Ruina plină de bacterii şi mizerie în care sunt trataţi pacienţii cu boli pulmonare şi boli psihice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pavilionul II al Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad, clădire în care îşi desfăşoară activitatea în condiţii inumane secţiile Psihiatrie, Pneumologie I şi II, intră în cateogoria unităţilor medicale cu paturi care ar trebui să dispară de pe faţa pământului. Este cea mai insalubră clădire în care sunt trataţi pacienţii cu boli pulmonare şi afecţiuni psihice

Cunoscut sub numele de Sanatoriu TBC, prima denumire pe care a avut-o actulalul Pavilion II din cadrul spitalului bârlădean, reprezintă o imagine a stării jalnice în care a ajuns sistemul sanitar din România. Clădirea, veche de aproximativ 90 de ani, arată de parcă ar fi abandonată chiar dacă acolo sunt trataţi zilnic sute de oameni. Un loc inuman pentru a trata suferinţa oamenilor, un loc de muncă nedemn pentru cadrele medicale.

Geamuri sparte, tencuiala căzută, cărămizi lipsă în pereţii infiltraţi de umezeală. În această clădire mai sunt saloane cu câte 10-20 de paturi, saloane în care nu există o chiuvetă.

Fiecare din cele trei secţii din incinta clăririi (Psihiatrie, Pneumologie I şi II) are câte 75 de paturi. Adresabilitatea este mare pe tot parcursul anului, sărăcia din judeţ punându-şi amprenta asupra sănătăţii populaţiei.

La ultimele controale efectuate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au constatat că Sanatoriul TBC are nenunărate deficienţe la compartimentare, pardoseli, instalaţii sanitare şi electrice, lucrări tehnico-edilitare. Au impus un plan de conformare pentru remedierea problemelor cu termen ce expiră în ianuarie 2015. Actuala viză de autorizare sanitară expiră în februarie 2015. “Spitalul trebuie să respecte legislaţia sanitară în vigoare în ceea ce priveşte respectarea normelor igienico-sanitare şi dotării specifice activităţii pentru a putea oferi pacienţilorservicii medicale de calitate”, a spus, pentru “Adevărul”, Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt al DSP Vaslui.

Infecţii cu Klebsiella

În septembrie 2013, în sălile de mese ale acestor secţii a fost descoperită o bacterie periculoasă care putea să fie letală pentru pacienţi. Pe vesela, tacâmurile şi intrumentarul oficiilor s-au descoperit culturi de Klebsiella. Au fost descoperite în urma unui control de rutină şi măsurile luate ulterior au dus la evitarea declanşării unor focare de infecţii nosocomiale. Cel puţin oficial, bacteria nu s-a răspândit şi în rândul pacienţilor şi al salariaţilor.

Managerii spitalului din ultimii 25 de ani şi autorităţile locale bârlădene nu au fost în stare să îmbunătăţească condiţiile de spitalizare de acolo. De tot atâţia ani, spitalul bârlădean primeşte cu greu autorizaţiile sanitare din cauza stării avansate de degradare a acestei clădiri. De fiecare dată se impune un plan de conformare pus doar pe hârtie. Nu se schimbă nimic notabil, doar cârpeli cu bani mulţi şi igienizări curente.

Un singur lucru se repectă cu rigurozitate. Accesul presei în curtea clădirii este interzis şi se respectă cu stricteţe.

Sanatoriul TBC

Potrivit listei monumentelor istorice din judeţul Vaslui, clădirea figurează pe strada Nicolae Bălcescu nr. 22 şi are codul VS 2 - m - B -1954. Ca datare, construcţia clădirii a fost începută în 1926 şi a fost finalizată în 1954. Destinaţia iniţială a fost de liceu industrial şi clădirea a fost ridicată pe locul unde se afla demult arestul poliţiei. A funcţionat ca Sanatoriu TBC până în 1971 când s-a unificat cu dispensarul TBC şi a primit denumirea de spital. După 1977 devine pavilion al spitalului bârlădean în care fiinţau mai multe secţii.

La mijlocul secolului trecut, tuberuloza făcea ravagii şi s-a impus înfiinţarea unui sanatoriu de specialitate. Medicii Rodica Eremia şi dr. Baniopi (şeful secţiei) au adus o contribuţie majoră la eradicarea tuberculozei. La sfârşitul anilor 80 TBC-ul devenise istorie, boala a revenit în forţă după 1990.

Citeşte şi:

Spital fără autorizaţie sanitară, caut finanţare pentru reabilitare

Focar de infecţie nosocomială la spitalul bârlădean. 17 pacienţi au fost contaminaţi cu un microb de import extrem de agresiv: clostridium difficile

VIDEO Un microb de import face victime la Bârlad. Medicii au izolat 8 pacienţi contaminaţi cu clostridium difficile, toxină ce devastează purtătorii

FOTO „Bombă biologică“ cu ceas la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad. Zeci de angajaţi şi pacienţi sunt suspecţi de tuberculoză

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie