FOTO Pompierii vasluieni se pregătesc pentru intervenţia în cazul unui seism major

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cutremurul de seara trecută, astăzi, în municipiul Huşi  a avut loc o aplicaţie, sub conducerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unui seism major care a afectat zona.

Activitatea a început cu şedinţa CJSU la care au participat reprezentanţii Prefecturii Vaslui, ISU Vaslui, IJJ Vaslui, IPJ Vaslui, Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Huşi, UM Huşi, STS Vaslui, Direcţiei de Sănătate Publică şi Inspectoratului de Stat în Construcţii.  Din partea Inspectortatului pentru Situaţii de Urgenţă au participat 58 de cadre militare cu două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autopecială de descarcerare grea, o autoscară, 4 ambulanţe de acordare a primului ajutor medical (SMURD) şi două autocamioane de intervenţie, un aport important de tehnică şi resurse umane fiind adus şi de UM Huşi şi Serviciul de Ambulanţă local. Exerciţiul a avut ca principal scop pregătirea personalului în vederea gestionării situaţiei, limitării şi înlăturării efectelor în cazul producerii unui cutremur major. Această aplicaţie a vizat următoarele aspecte: verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin documentele de organizare şi desfăşurare a aplicaţiilor şi a modului de punere în aplicare a planurilor de protecţie existente la nivelul unităţii administrativ teritoriale, verificarea viabilităţii sistemului informaţional-decizional în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, a modului de răspuns al personalului cu atribuţii în managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţii administrativ teritoriale. De asemenea, s-a urmărit stabilirea gradului de acoperire cu forţe şi mijloace, în cazul manifestării unor situaţii de urgenţă cu efecte deosebite, dar şi realizarea unei informări complete a populaţiei, privind modul de protecţie, modul de comportare în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, precum şi informarea acestora asupra modului de acţiune al forţelor de intervenţie, în vederea stimulării voluntariatului şi sublinierea importanţei solidarităţii umane în cazul evenimentelor cu urmări deosebite.

Mai multe pentru tine:
Ceaușescu, Decebal și Dracula, văzuți de străinii care vizitează România: „Am simţit aici dacii care cântau şi dansau”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești