FOTO Panică într-un mall din Vaslui, după ce tavanul unui restaurant s-a prăbuşit. Un bebeluş şi părinţii săi au fost răniţi, 150 de persoane evacuate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreg tavanul restaurantului a căzut peste mese

Momente de groază au avut loc sâmbătă seara în restaurantul din complexul comercial Silver Mall din Vaslui, după ce tavanul s-a prăbuşit.

Întreg tavanul s-a prăbuşit peste mese rănind membrii unei familii, care se aflau la masă. Cei doi părinţi şi copilul lor, în vârstă de un an, au suferit leziuni la nivelul capului, fiind preluaţi de echipajele medicale deplasate la intervenţie. De îngrijiri au avut nevoie şi cinci angajate ale restaurantului, care au suferit atacuri de panică.

La faţa locului, au intervenit mai multe echipaje de cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. ”Tavanul fals a căzut pe o suprafaţă de 200 de metri pătrăţi. S-a luat decizia evacuării întregii clădiri. Aproximativ 150 de persoane sunt evacuate în aceste momente”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Restaurantul unde s-a prăbuşit tavanul aparţine omului de afaceri Silviu Helgiu, cel care deţine întreg spaţiul comercial.

Reprezentanţii ISU fac cercetări pentru a stabili cauzele care au condus la producerea acestui incident.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare