FOTO Noul Consiliu Local Vaslui, validat. Cei doi viceprimari investiţi în funcţie - aleşii au depus jurământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Vasile Pavăl a primit noul mandat de la preşedintele Biroului Electoral, Vasile Agafiţei

Consilierii locali din municipiul Vaslui, aleşi în urma alegerilor din 5 iunie, au fost convocaţi miercuri, 22 iunie, la şedinţa de constituire a noului Consiliu Local.

Toţi cei 21 de consilieri locali (16 de la PSD, 4 de la PNL şi unul ALDE) au fost validaţi în funcţii depunând jurământul de investire. La rândul său, primarul Vasile Pavăl a depus jurământul în prezenţa consilierilor locali, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, a protopopului Adrian Chirvase, precum şi a preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie, judecător Vasile Agafiţei.

După depunerea jurământului, Vasile Pavăl a transmis noilor consilieri că îşi doreşte să facă împreună o echipă şi să ducă la îndeplinire proiectele privind dezvoltarea municipiului Vaslui. 

Pe ordinea de zi a primei şedinţe a noului consiliu local, pe lângă punctele organizatorice, s-au aflat şi alegerea celor doi viceprimari, respectiv organizarea comisiilor de specialitate. Aşa cum era de anticipat, cei doi viceprimari care l-au secondat pe primarul Vasile Pavăl în mandatul 2012 - 2016, Dragoş Cazacu şi Daniel Neacşu, ambii de la PSD, au fost reconfirmaţi în funcţie.

Componenţa Consiliului Local Vaslui

De la PSD: Corneliu Adumitroaie, Bahrim Cezar, Barbu Alexandru, Băetu Răducu, Bordeianu Ionel, Caragaţă Valeriu, Clătinici Daniela, Juverdeanu Adrian, Mancaş Ioan, Neacşu Daniel, Negruţi Leonard, Poescu Zoica, Popoiu Sorin, Prişan Dumitru, Vârlan Luminiţa

De la PNL: Marius Arcăleanu, Iancu Arcăleanu, Valentin Dragomir, Sorin Radu

De la ALDE: Christian Pavelescu

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”