FOTO Muniţie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, descoperită de pompierii vasluieni într-o pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii vasluieni au ridicat cinci elemente de muniţie neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial într-o misiune de asanare din pădurea aflată în localitatea Valea Teiului, comuna Tătărăni.

Acţiunea echipei de pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui s-a desfăşurat ca urmare a unui apel telefonic la 112 al unui bărbat ce se afla în zonă şi a văzut două proiectile.

„Ajunşi la faţa locului, pompierii au asanat zona şi au identificat două proiectile de artilerie explozive de calibrul 152 milimetri, un proiectil de artilerie exploziv de calibrul 76 milimetri şi două focoase pentru proiectile de artilerie, toate în perfectă stare de funcţionare“, a declarat Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă la sediul inspectoratului, în locul special amenajat, în vederea distrugerii.

Nu atingeţi astfel de elemente!

În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă.

De aceea, pompierii ţin să reamintească cetăţenilor care se confruntă cu astfel de situaţii să anunţe imediat organele abilitate, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi să respecte următoarele recomandări:

- nu le atingeţi, nu le loviţi sau mişcaţi din locul în care au fost descoperite;

- nu le introduceţi în foc;

- nu încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;

- nu ridicaţi, nu transportaţi şi nu introduceţi muniţiile în încăperi, locuinţe sau grămezi de fier vechi;

- nu demontaţi şi nu predaţi la operatori economici specializaţi muniţii neexplodate în scopul valorificării ca deşeuri metalice;

- nu folosiţi muniţiile pentru improvizarea diferitelor unelte sau ca ornamente;

- în zona în care se presupune că ar exista muniţie neexplodată, nu permiteţi accesul, nu faceţi focul şi nu executaţi lucrări de îmbunătăţiri, săpat; nu lăsaţi copiii să se joace cu aceste elemente de muniţie. 

Echipa pirotehnică aISU Vaslui a desfăşurat în acest an 19 misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi două misiuni de distrugere a muniţiei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare