FOTO De ce au venit bârlădenii cu găleata la biserică pentru a lua Aghiasmă Mare. Enoriaşii s-au bulucit pentru apa sfinţită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate bisericile din Bârlad au fost luate cu asalt de mii de credincioşi de Bobotează. În timp ce unii au ascultat slujba din biserică, alţii s-au aşezat la coadă în faţa botoaielor pentru a fi siguri că vor fi primii care vor lua Aghiasma Mare

Apa sfinţită a fost împărţită abia spre ora prânzului, însă, credincioşii şi-au ocupat locurile în faţa butoaielor cu aghiasmă încă de la primele ore ale zilei pentru a fi primii miruiţi de preoţi. Cele mai aglomerate au fost bisericile din centrul Bârladului.

La bisericile cu mulţi enoriaşi a fost aglomeraţie de nedescris şi oamenii nu au mai avut răbdare să se gândească şi la cele sfinte.

La Biserica “Domneasca” din centrul Bârladului, primii enoriaşi care s-au aşezat la coadă au venit înainte de ora 10.00, chiar dacă ştiau că apa nu va fi sfinţită înainte de ora 11.30. La fel s-a întâmplat şi la biserica "Sf. Ecaterina" (aflată în curtea spitalului).

La biserica "Sfântul Spiridon" erau sute de enoriaşi la ora prânzului. Cei mai mulţi au pregătit de acasă o cană sau un pet din plastic pentru a lua Aghiasma Mare. Au fost şi suficienţi credincioşi care au venit cu găleţi de 10 litri pentru a se bucura de cât mai multă apă sfinţită. "Am luat şi pentru vecinii care nu se pot deplasa, dar şi pentru copiii mei care nu pot pleca de la serviciu să ia aghiasmă", a explicat un pensionar.

Apa sfinţită de preoţi de Bobotează, în cadrul unei slujbe speciale, precedată de o altă ceremonie, oficiată în Ajun, este cunoscută de credincioşi ca fiind Agheasma Mare. Este considerată ca având puteri speciale faţă agheasma mică, apa pe care preoţii o sfinţesc pe tot parcursul anului în cadrul slujbelor de Sfeştanie. 

Preoţii spun că apa de la Botează are o putere deosebită, fiind sfinţită în însăşi ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani