FOTO Cea mai modernă piaţă din Moldova va fi inaugurată la Vaslui. Lucrările la Piaţa Vidin, în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua piaţa va avea o parcare proprie pentru 151 de autovehicule         Foto Simona VOICU

Până la sfârşitul lunii iulie, municipalitatea anunţă finalizarea lucrărilor la Piaţa Vidin, din municipiul Vaslui. Noua piaţă va fi una dintre cele mai moderne din zona Moldovei, după cum spun autorităţile. Comercianţii şi producătorii îşi doresc spaţii pentru vânzare, astfel că bătălia pentru a prinde un loc se dă înaintea finalizării lucrărilor.

Zeci de comercianţi şi producători stau pregătiţi pentru a se înscrie la licitaţia pentru spaţiile din noua piaţă. Autorităţile spun că totul va fi corect şi transparent, în şedinţa de Consiliu Local, consilierii stabilind modalitatea de acces a producătorilor şi a comercianţilor în noua piaţă, precum şi regulile de comerţ. Potrivit primarului Vasile Pavăl, piaţa va fi unul din cele mai importante obiective date în folosinţă în ultimii ani.
„Dacă ar fi să mă refer la investiţii, nu pot să nu spun că lucrăm serios la Piaţa Centrala ce va fi gata în iulie. Această piaţă va deservi atât comercianţii cât şi producătorii.”, a spus Vasile Pavăl. Lucrările de modernizare a fostei Pieţe Vidin din zona centrală a municipiului Vaslui au fost începute din data de 15 mai 2012. Valoarea totală a proiectului se ridică la 13 milioane de lei, întreaga sumă fiind asigurată din bugetul local. „Nu sunt liste de aşteptare, dar cred ca vor fi spaţii pentru toţi comercianţii în condiţiile în care va fi degrevată cealaltă piaţă, Traian. Spaţiile de vânzare vor fi suficiente” a mai spus primarul Vasile Pavăl. Investiţia are termen de finalitate acest an şi se ridică la suma de 13 milioane de lei. Construirea acestei pieţe, de aproximativ 4.300 mp, prevede o parcare pentru 151 autovehicule, ceea ce duce la lărgirea străzii Nicolae Iorga cu a treia bandă şi modernizarea atât a străzii Vidin, cât şi a celei adiacente societăţii Munteniţa, care aprovizionează Winmarkt.
Noua piaţă va conţine sectoare pentru tarabe legume-fructe, sector de carne cu boxe de etanşare, sector peşte, sector lactate şi alte funcţiuni (florărie, magazine alimentare). Spre strada Nicolae Iorga vor fi magazine nealimentare cu acces direct din trotuar. Zona de carne va fi împărţită în semipreparate (cinci magazine, fiecare cu cameră frigorifică, şi grup sanitar propriu), boxe de carne şi tranşare (linii aeriene pentru aprovizionare cu carcase de carne). Zona de peşte: culoar propriu de aprovizionare, spaţiu pentru public închis faţă de restul pieţei. Va exista, de asemenea, un spaţiu pentru păsări vii şi o zonă de spaţiu verde.

Citeşte şi: 

Cât costă înfrumuseţarea Vasluiului. Flori şi plante ornamentale de peste 300.000 de lei

„Ora pamântului” a scos în stradă sute de vasluieni

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată