FOTO Bătrânul cinematograf  din buricul Vasluiului, incendiat de oamenii fără adăpost. Pagubele sunt însemnate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul s-a propagat  în noaptea de miercuri spre joi, 12/13 august, şi s-a extins cu repeziciune din cauza materialelor combustibile aflate în interior. Focul deschis a fost la un pas să se extindă la blocurile învecinate

  
Patru  echipaje de pompieri au intervenit în cursul nopţii de miercuri spre joi pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs în interiorul cinematografului aflat în conservare, de pe strada Victoriei, din municipiul Vaslui.

Alarma a fost dată în jurul orei 4.00 dimineaţa. Un locatar dintr-un  bloc situat lângă cinematograf a anunţat  că din interiorul acestuia iese mult fum.  Iniţial, la faţa locului s-a deplasat echipajul de stingere de la Punctul de lucru  Casa Armatei, ulterior sosind la locul evenimentului alte trei echipaje din cadrul Detaşamentului Vaslui.

„După pătrunderea în interior, militarii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul scenei, izolaţiei fonice confectionate din lambriu de lemn,  precum şi la o parte din scaunele aferente sălii de cinema. Având  în vedere cantităţile apreciabile de materiale combustibile existente în interior (scaune  tapiţate, parchet din lemn, decoruri, draperii, izolaţia fonică realizată toată din lemn şi pe întreaga încăpere),   exista riscul extinderii incendiului, cu uşurinţă şi rapiditate, şi către alte încăperii. Pentru scăderea intensităţii incendiului şi a riscului de propagare, pompierii au acţionat, concomitent cu lichidarea incendiului, pentru evacuarea fumului, concentrat în partea superioară a sălii,  prin deschiderea trapelor şi realizarea unor goluri de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, atât în sala de cinema cât şi în camera de proiecţie.  Intervenţia promptă a pompierilor,  a făcut ca incendiul să nu se extindă la întreg cinematograful şi la blocul de locuinţe situat  foarte aproape, circa un metru”, a spus Petru Iftene, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

În urma producerii incendiului au fost distruse circa 120 scaune tapiţate, 100 metri pătraţi de parchet, 150 metri pătraţi lambriu din lemn şi s-au degradat alţi 100 mp lambriu din lemn.Condiţiile principale care au favorizat propagarea rapidă a flăcărilor, au fost în principal ora producerii incendiului, conducând la o observare târzie a  acestuia, precum şi existenţă unor cantităţile mari de materiale combustibile în interior.

Cel mai probabil, împrejurarea care au condus la generarea acestui incendiu a fost focul deschis în spaţii închise, respectiv folosirea unei surse de iluminat cu flacără deschisă de către persoanele fără adăpost, care au obiceiul de a se adăposti în interiorul cinematografului.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort