FOTO A început „marea cârpeală“! Gropile de pe DN 15 D, acoperite cu pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii acoperă gropile cu pământ FOTO:adevarul

Odată cu topirea zăpezii, muncitorii de la Secţia Drumuri Naţionale au ieşit şi ei la treabă şi s-au apucat, chipurile, să acopere gropile din asfalt.

Cei care au tranzitat zilele acestea Drumul Naţional 15 D, cel care leagă judeţul Vaslui de judeţul Neamţ, au fost supuşi la gea încercare, fiind nevoiţi să facă slalom printre craterele apărut în asfalt ca să nu îşi distrug maşinile. Cei care circulă zi de zi pe acest drum s-au învăţat şi spun că aşa se întâmplă la fiecare sfârşit de iarnă de câţiva ani încoace.

Ce-i drept, muncitorii de la Secţia Drumuri Naţionale au ieşit să astupe gropile, numai că toţi i-au luat în râs când au văzut cum plombează aceştia calea de acces. 

„Aşa am ajuns, să astupăm gropile cu pământ. Aşa se face? Cu pământ, cu roaba şi cu lopata?! Ăştia sunt bani aruncaţi în vânt, dar din păcate sunt banii noştri. Eu ştiu că plătesc taxe, impozite, rovinietă, şi degeaba. Asta e România“, s-a plâns unul din şoferi. 

„Nu funcţionează staţiile de asfalt“

Conducerea Secţiei Drumuri Naţionale din judeţul Vaslui recunoaşte că situaţia nu este prea roz, însă susţine că este neputincioasă din cauză că nici nu sunt bani, şi nici nu lucrează vreo staţie de asfalt.

„Da, ştim care e situaţia din teren, şi am ieşit să astupăm cu gropile cu piatră spartă. Este o soluţie de moment, dat fiind degradările apărute în urma deszăpezirii şi a carosabilului îmbătrânit, deoarece, la această dată, nu funcţionează nicio staţie de asfalt. Nu funcţionează nici în judeţul nostru şi nici în judeţele învecinate. Noi am făcut demersuri pentru aprovizionarea cu mixtură asfaltică la cald, urmând ca atunci când vremea va fi favorabilă, lucrătorii noştri să execute cum trebuie lucrările de reparaţii“, ne-a declarat Gicu Maftei, şeful Secţiei Drumuri Naţionale din judeţ, care a ţinut să mai precizeze că sectoarele de drum cu degradări majore sunt semnalizate.

În urmă cu o săptămână, la ieşirea din municipiul Vaslui, pe DN 15 D, din cauza gropilor, a avut loc un accident rutier în urma căruia medicul urgentist Mădălina Calciu a ajuns la spital în stare destul de gravă. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima