Focar de varicelă la Penitenciarul Vaslui: trei săptămâni de carantină pentru deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Penitenciarului Vaslui a luat decizia instituirii stării de carantină într-una din secţiile unităţii, după cinci deţinuţi s-au îmbolnăvit de varicelă.

În următoarele trei săptămâni, niciun deţinut din secţia respectivă nu va mai părăsi incinta pavilionului, fiindu-le interzisă inclusiv plimbarea zilnică la care aveau dreptul în curtea penitenciarului. "Prin instituirea acestei măsuri de carantină se încearcă izolarea focarului şi extinderea bolii şi către celelalte secţii ale penitenciarului. S-a luat legătura inclusiv cu instanţele de judecată care au fost anunţate despre situaţia persoanelor care nu pot părăsi penitenciarul în următoaree 21 de zile.", a precizat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.

Totodată, pe perioada instituirii carantinei, nu se vor mai face nici transferuri de deţinuţi între penitenciare. Pe lângă restricţiile impuse în rândul deţinuţilor, conducerea Penitenciarului Vaslui a decis ca şi gardienii care asigură paza pe sectorul unde există focarul de varicelă să fie din rândul angajaţilor care au avut deja această boală.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple