Fiul arhitectului din Vaslui a cărui casă a fost folosită în pelicula „Poliţist, adjectiv”, condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Bogdan, fiul unui cunoscut arhitect vasluian a cărui casă a fost folosită de regizorul Corneliu Porumboiu la filmările peliculei „Poliţist, adjectiv”, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.

Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Suceava pe 3 decembrie, este definitivă. Pe numele lui Victor Bogdan (28 ani) a fost emis deja mandatul de punere în aplicare a pedepsei, însă poliţiştii din Vaslui nu au reuşit însă să dea de urma sa. 

Încă din timpul procesului, tânărul a plecat în Anglia, acolo unde poliţiştii bănuiesc că se află şi în prezent. Având informaţii că traficantul nu se află pe teritoriul României, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui au solicitat instanţei emiterea unui mandat european de arestare, în baza căruia să fie dat în urmărire internaţională. „În prezent, persoana condamnată a fost dată în urmărire naţională”, a precizat Alina Tonică, responsabil mass media din cadrul IPJ Vaslui.

Destinul lui Victor Bogdan, fiul architectului Aurel Bogdan, pare desprins din scenariul filmului regizat de Porumboiu, deşi  nu a avut nicio legătură cu pelicula. Vila impozantă din apropierea Poliţiei municipiului Vaslui, folosită de regizorul Corneliu Porumboiu în filmul său „Poliţist, adjectiv“ ca imobilul în care locuieşte Victor, un elev suspectat de trafic de droguri, aparţine, în realitate, familiei unui traficant adevărat. Coincidenţa nu se opreşte aici, traficantul real, Victor Bogdan, poartă acelaşi prenume ca personajul  din film.
Imobilul, folosit şi de Poromboiu în filmul său, este un duplex, în care locuiesc atât familia Bogdan, cât şi cea a unui prosper om de afaceri din oraş. Vila impozantă apare în prim-planul întregii pelicule regizate de Corneliu Porumboiu şi este, de fapt, locul vânat în permanenţă de poliţistul Cristi, rol interpretat de actorul Dragoş Bucur. Acesta este filmat minute întregi în timp ce, de lângă un stâlp din apropierea casei, îl urmăreşte pe Victor, traficantul-actor, în timp ce face drumul de acasă la şcoală şi invers.

Prima arestare a lui Victor Bogdan

În 2009, anul în care filmul „Poliţist, adjectiv“ era premiat la Festivalul de la Cannes, Victor Bogdan a ajuns după gratii pentru prima dată sub acuzaţia trafic de droguri. Pe 30 iulie, fiul arhitectului Bogdan a fost arestat preventiv la Braşov, după ce, iniţial, a fugit de sub nasul chiar în timpul flagrantului. Ulterior, s-a predat, iar în 2010 a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri la trei ani de închisoare cu suspendare. Victor Bogdan a atunci în arest preventiv 11 luni.

A doua arestare

Doi ani mai târziu, în martie 2012, fiul arhitectului Bogdan a ajuns din nou după gratii, tot pentru trafic de droguri, fiind acuzat că face parte dintr-o amplă reţea de trafic de droguri, alături de zeci de studenţi din judeţele Moldovei. Pe 23 martie 2012, Victor Bogdan a arestat preventiv pentru a doua oară, de această dată alături de alţi 11 tineri. A stat după gratii două luni, ulterior fiind cercetat şi judecat în stare de libertate. Opt dintre inculpaţi, şi-au recunoscut faptele în totalitate, scăpând astfel cu pedepse mai blânde, cu suspendare. Având deja o condamnare la activ, Victor Bogdan a mizat totul pe o carte, alegând procedura de judecată obişnuită, sperând că va reuşi să obţină o achitare. 

Magistraţii l-au achitat pentru aderare la grup infracţional, însă l-au condamnat la şase luni de închisoare pentru trafic de droguri. Totodată, magistraţii i-au revocat beneficiul primei suspendări a pedepsei şi au dispus contopirea acestora. Astfel, judecătorii au decis ca Victor, traficantul real să execute pedeapsa de trei ani şi şase luni. Spre deosebire de pelicula lui Porumboiu, în care personajului-Victor i se pregăteşte, la finalul filmului, flagrantul, pentru a fi prins, Victor Bogdan este deja căutat pentru a fi trimis după gratii.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile