Fetiţă de 3 ani, moartă în condiţii suspecte, posibil electrocutare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eveniment şocant în localitatea vasluiană Gara Banca unde o femeie, mamă a trei copii, a găsit-o fără suflare pe una din fetiţele sale

Copila, care ar fi împlinit 3 ani pe 15 august, de Sfânta Maria, a fost găsită moartă în faţa casei bunicilor.

Cu numai 10 minute înainte de incident, mama acesteia a intrat în casă împreună cu cei trei copii ai săi. Cea mică a cerut voie să fie lăsată să meargă la bunici, casa acestora fiind în aceeaşi curte. Chiar cea care i-a dat viaţă a făcut crunta descoperire. Imediat a cerut sprijin medical, dar nu s-a putut face nimic.

“Fetiţa de 3 ani a fost declarată decedată după aplicarea protocolului de stop cardio-respirator. A fost resuscitată fără răspuns. E posibil să fi fost electrocutată”, a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.

Medicul de pe ambulanţă a sesizat poliţia cu privire la caz.

“Apelul la 112 a fost înregistrat la  ora 17.40. Fiind în şoc, mama fetiţei nu a putut da prea multe detalii. În cauză, poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările care au dus la decesul micuţei”, a declarat, pentru “Adevărul”, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa