FC Vaslui se va reuni începând de astăzi. Iată programul de pregătire al echipei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, galben-verzii, în frunte cu Gabi Balint, reconfirmat în funcţia de antrenor al echipei, vor reveni unul câte unul la Vaslui.  Reunirea oficială a lotului va avea loc luni, decizia de amânare cu trei zile fiind luată din cauza lucrărilor ce se efectuează atât pe terenul de antrenament, cât şi pe gazonul de pe „Municipal“.

Practic, primii care sunt aşteptaţi să revină la echipă sunt jucătorii români, urmând ca până cel târziu luni să apară şi fotbaliştii străini. 

Elevii lui Balint vor efectua, cel mai probabil la Iaşi, vizita medicală, după care, de pe 19 iunie, timp de zece zile, ei vor fi în Austria, la Saalfelden, acolo unde se va desfăşura primul cantonament de pregătire din această vară.

Teoretic, galben-verzii mai au stabilit şi un al doilea stagiu de pregătire, tot în Austria, la Mayrhofen, însă acesta este sub semnul întrebării deoarece vasluienii vor avea ocazia să joace în cupele europeană în cazul în care UEFA o va exclude pe Steaua din Liga Campionilor.

Citeşte şi:

Balint nu se bucură de retrogradarea Stelei: „Ar fi o nenorocire! Ne-ar da planurile peste cap“

Wesley ar putea ajunge la CFR Cluj

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!